Nadina

Nadina

Thursday 27 July 2017

Reflecţii...













"Şi iată, fericirea poate fi construită din gesturi simple, dar pline de emoţie. Gesturi pe care am uitat să le mai manifestăm în graba noastră spre drumuri nesemnificative care ne răpesc clipe din viaţă. Dac-am fi mai simpli, mai buni, mai curajoşi, mai sinceri ne-am descoperi pe noi înşine şi i-am lăsa pe cei de lângă noi să ne descopere aşa cum suntem. N-ar mai trebui să purtăm măşti pentru ca X sau Y să ne placă, să ne aprobe sau pur şi simplu să ne însoţească. Dacă ne-am privi măcar o dată pe zi în oglindă şi ne-am vedea în lumina limpede a dimineţii, am înţelege care ne este rostul şi nu ne-am mai frământa atât în ezitări şi incertitudini. Realitatea are ceva concret, care nu ne poate fi luat de absolut nimeni: ceea ce suntem când ne privim în adâncul sufletului. Fă-ţi timp pentru tine mai des şi curăţă din când în când cămările prăfuite din lăuntrul tău. Deschide fereastra sufletului şi lasă lumina să te inunde. Fericirea nu e o noţiune abstractă, o poţi avea atât de uşor, dar te îndepărtezi de ea când devii străin de tine şi nu te mai recunoşti. Să trăim simplu, frumos şi fără mască. Sufletul să-l lăsăm curat în noi să crească."
- fragment din lucrarea "Culegere de monologuri"

Thursday 6 July 2017

"Ai toate feţele Evei" - fragment













"Nici vorbă să plec  după ea. M-am dat rănit, mai târziu indisponibil şi ea a plecat. Ceea ce a urmat mi-a depăşit imaginaţia. Am crezut pentru o clipă că fericirea înseamnă mersul înainte, că poţi să te detaşezi complet, că uitarea vine de la sine. Dar nu a fost aşa. Nopţile mele au devenit tot mai agitate şi insomniile erau mai dese ca oricând. Despre dimineţi, ce pot să spun, când nu te mai poţi juca cu degetele în pletele ei şi nu o mai poţi privi cum soarbe cu nesaţ din cafea? Am aşteptat o perioadă să se aşeze toate: plecări, amintiri, dor. Însă, la poarta mea, dorul se cuibărise şi nu se mai dădea plecat. Curtea, terasa, toate încăperile nu mai aveau un sens. Lipsea sensul însuşi: ea. Abia acum am realizat cât de mult m-am legat de această femeie şi cât eram capabil să o iubesc. Cât timp mi-a fost alături, îmi părea comună, banală, obişnuinţa nu-i mai dezvăluia farmecul. Gândul că era accesibilă, toată a mea, mă făcuse să nu mai caut în ea vitalitatea care m-a cucerit. Lângă mine, păruse în ultima vreme inertă, ştearsă, absentă uneori. Acum, nu vreau să dau vina pe monotonie, însă comportamentul meu o influenţase. Faptul că eu nu mai eram viu de multă vreme, o făcea şi pe cea de lângă mine să pară mai puţin vie. Draga de ea. Când mă gândesc acum la ea, îmi dau seama câte răspunsuri, nopţi de nesomn, lacrimi şi lupte îi datorez. Victoriile sunt toate ale ei, dar nu i-am dat vreodată câştig de cauză. Dimpotrivă, am chinuit-o. Atât de mult am iubit-o, şi totuşi i-am fost chin. Nici nu mai ştiu de când n-am mai văzut-o fericită, strălucind. Sau poate prezenţa mea le estompa pe toate. Să o iubesc într-atât sau să fie neobişnuinţa de a fi plecată? M-am dus mult prea departe, m-am jucat cu rostul ei, cu anii frumoşi în care puteam să îi ofer mai mult. Adevărul e că n-aş fi crezut o clipă că va pleca. În ultima vreme, îmi tot repetase acest lucru, se trezea cu acest gând şi adormea cu dorinţa eliberării. M-a iubit enorm! A stat ani în şir, şi-a călcat pe suflet, pe mândrie, a răbdat. Nici nu mai ştiu când a plecat, nici cum şi nici cu cine. Ştiu doar că de săptămâni în şir mă confrunt cu aceste gânduri, că ea nu mai e aici să mă scoată la suprafaţă. A luptat suficient: cu sine, cu mine, cu ceilalţi. Cred că a venit momentul să fie şi ea fericită cum poate n-a fost, cum nu i-am îngăduit. Ani de zile, i-am fost iubit şi călău. Iubit, pentru că am adorat-o şi o ador şi-acum. Călău, pentru că şi-a irosit tinereţea între deziluzie şi speranţă. Iubesc acum până şi plecarea ei, maturitatea cu care a luat frâiele propriei vieţi şi s-a dus mai departe. Este o altă faţă a ei, a femeii iubite, până acum nedescoperită."

Saturday 1 July 2017

Cine eşti tu?










Cine eşti tu?
de-mi tremură
şi-mi plânge sufletul...

Alintă-mă,
să nu mai simt
că mă sfârşesc
sau că mă mint.

Ia-mă în braţe,
mângâie-mi creştetul
cu sărutări
cum ai făcut-o
de atâtea ori.

Strânge-mă-n braţe
până mâine,
măcar să cred
în clipa ce rămâne,
să n-o pierd.

Cine eşti tu?
de mi-am pierdut
iar strigătul...

Deşi sunt fără glas,
încă te strig
chiar dacă ştiu 
că-n zori
o să rămân pustie
cum am rămas
de-atâtea ori.

Cine eşti tu?
de nu-nchid
nicio geană...

Şi vii,
şi pleci,
măcar tu
te-nţelegi?

din volumul "Mai stai"

**














Alerg către tine, iubire
deschide-ţi braţele
în faţa alegerii mele.
A venit momentul
să ne recăpătăm
unul pe celălalt,
să revenim acasă
din rătăcire.

Alerg către tine
şi nu-mi mai trebuie
nimic altceva:
am dorul nemărginit,
speranţa ce ne va învia
şi dragostea ta.

Alerg către tine, iubire
şi simt cum se deschid
toate drumurile,
se despart toate apele
de uscat.
Toate acum,
cale îmi fac
către cel drag.

din volumul "Mai stai"

***













Iubeşte-mă
cât încă-i timp
şi nu lăsa dragostea
clipele să ne curme,
ci lasă-mi pe obrazul fin
ale sărutului tău urme.

Aprinde-mă,
în clipe de hotar
să-ţi fiu eu
al iubirii felinar.

Iubeşte-mă
şi ţine-mă aprinsă,
iar Dumnezeu să ne ajute
această dragoste nicicând
să nu ajungă stinsă.

Apropie-te 
şi la ceas de seară,
îmbrăţişează-mă
ca şi cum ar fi 
din nou
prima oară.

Iubeşte-mă,
apropie-te
şi mă ţine aprinsă,
pe mine,
cea care
pe viaţă-ţi 
sunt promisă.

din volumul "Mai stai"


dorinţă...



















Mă-nvălui într-o îmbrăţişare
şi acesta e doar începutul.
Cu tine vreau să trăiesc
toate începuturile
şi vreau să mă porţi de mână
prin miezul tuturor lucrurilor esenţiale
care m-au purtat până la tine.
Dragostea noastră vreau să fie mereu
la început, să răsară din dor şi neştiut
să te cuprind între toate răsăriturile
şi apusurile acestei lumi.

din volumul "Mai stai"
pictură: artista Dorina Costraş

**



















Iartă-mă
că n-am putut
dragostea
să mi-o ascund.
Şi te rog frumos,
mă iartă,
dragostea
e-n mine
înaltă.
Ştii, prin
fiecare gest
zilnic
îţi spun
te iubesc.
Iartă-mă,
dar eşti
în mine
şi eu
nu mă pot
abţine.

din volumul "Mai stai"