Un om acoperit cu-o palmă...

Un om acoperit cu-o palmă,
încerca, învelit de griji să doarmă
şi-n sufletu-i păstra o taină:
când porţi cu demnitate o haină
şi încă OM te cheamă,
poţi face punte peste toate
şi poate într-o zi vei afla şi dreptate...

din volumul "13 minuni"

Ei nu m-au vrut (destinul mi l-au hotărât)...

Ei nu m-au vrut,
iar eu n-aveam 
nicio vină.
Doream s-aduc
în viaţa lor lumină,
dar uşa sufletului lor
s-a închis mai devreme
decât aş fi putut pragul să-i trec,
hoinar sunt condamnat viaţa să-mi petrec...

Eu plin de vise şi-mpliniri,
cu o menire am venit în lume,
ei nu m-au vrut,
iar cauza nu o pot spune,
rămâne un neştiut
al celor ce destinul mi l-au hotărât.

Mi-e frig la mâini 
şi tălpile mă dor,
dar ale sufletului răni
sunt cu mult mai adânci:
mă vor dori mai mult astăzi
decât atunci?

din volumul "13 minuni"

E poezie ce trăim? (o cugetare adâncă)...

E-un vis?
e-o poezie ce trăim?
disimulăm mai mult
decât iubim?
Răspunde,
nu te mai ascunde!
în valsul care ne-a încolăcit
pe veci m-aş fi oprit...

Cu toţii au prins de veste:
la miezul nopţii 
doi îndrăgostiţi
rămas-au în iubire-nlănţuiţi...
ce fericire!

E-un vis?
e-o cugetare adâncă?
şi dacă doar atâta este,
n-aş vrea să ne trezim încă...
mi-a fost dor de dragoste
chiar dacă-n viaţă o ţin vie
numai literele aşezate pe hârtie...

din volumul "Întâlniri"

Praf şi lumină (reflexii de astă-vară)...

Praf şi lumină
pe retină,
câţiva paşi 
trădaţi de muzica-n surdină.
Cine o fi de vină?
Când a fost inventat neantul?
azi condamnaţi suntem să stăm
departe unul de altul.
Reflexii de astă-vară 
îmi poartă chipul
şi astăzi, brăzdat de soare,
iar trupul mă furnică
când mă gândesc
nu de mult cât eram de mică
şi mă puteam cuibări
în palma ta,
tămăduitoare
era dragostea!
Praf şi lumină
pe cale,
cine-i de vină?
că nu ne-am putut hotărî
azi, niciunul
hazardul a pus stăpânire
pe destinele noastre - 
nebunul.

din volumul "Destrămări"

Azi nu mai sunt a nimănui...

Nu-s cu mai mult a ta,
cum de ceva timp
nu mai sunt nici a lui,
pot spune astăzi
că nu mai sunt a nimănui.

Nici peste zi n-am fost a ta,
nu va fi altfel peste noapte,
ia-ţi gândul care stăruie la mine,
noi fericirea nu ne-o vom găsi-o
în aceleaşi cămine:
deci,adio
şi rămâi cu bine!

Nu încerca, e în zadar
ca să mă-ndupleci iar
şi vorbele-s haine,
trecut-am de etapa
când credeam în tine.

Eu sunt a gândului ce-l port
şi sunt a slovei ce o scriu,
m-am regăsit aceeaşi eu
care credeam că nu mă ştiu.

Şi da, este mult prea târziu
ca să-mi mai fii, ca să-ţi mai fiu
şi cred c-ai prins de veste
că drumul fiecăruia, altul ne este...

din volumul "Destrămări"

Tu, suflet minunat (citeşte-mă!)...

Tu, suflet minunat
mă bucur că eşti,
mă bucur că sunt,
că ne-am întâlnit -
nu întâmplător, pe Pământ!

Tu îmi eşti binele,
în tot ce fac
îmi eşti pecetea.
Numai tu reuşeşti
în dragoste să mă mistui,
doar tu îmi potoleşti - setea!

Tu, suflet minunat,
angelică făptură
cu fiecare gând şi vers,
îţi fac loc lângă mine-n Univers,
e-atât de bine să mergem
în acelaşi sens...

Citeşte-mă!
şi-ai să-nţelegi îndată
că tot ce scriu reflectă
fiinţa-ţi minunată!

din volumul "întâlniri"

Cinci (să te readuc din depărtări)...

Cinci clipe însemnate
mi-au mulţumit în gândul lor
că ţi-am fost şi-astăzi de-ajutor.
Mi-au mulţumit pentru lumină,
că deşi sunt fizic departe
viaţa ţi-e senină ca o nouă carte.

Cinci ore, minute şi secunde
nu mi-am putut bătăile inimii ascunde
ştiam că ai să vii, nicicând nu ai întârziat
atunci când tu, cuvântul de onoare, ţi l-ai dat.

Mai sunt cinci clipe
şi cinic paşi până la uşă,
mi-e teamă că n-am să mă mulţumesc
cu cinci sărutări,
cu cinci îmbrăţişări.
Îmi trebuie mai mult
să te readuc din depărtări,
din neştiut - 
iubitul meu, ce mi-ai lipsit...

din volumul "Întâlniri"

Un Paradis în destrămare...

În seara aceea, când am întârziat
ştiam că paşii mei în urmă o să rămână
şi că ale mele călcâie,
mult timp de-acum încolo
o să se târâie.

Ştiai să-mi construieşti Paradisul
şi nu îţi trebuiau cuvinte,
fiindcă din fapte
şi mâinile-ţi desăvârşite
ai construit un Univers
pe care o parte din viaţă eu am mers...

Fără de tine, la orizont apare
un Paradis în destrămare
şi crede-mă că n-am să-l întreţin,
dacă aici nu eşti,
parte cu parte o să îl dărâm,
nici ferestrele la care te-aşteptam
nu cred că rămân.

Nu ştiu nici eu de ce-am întârziat,
nu ştiam că voi săvârşi în faţa-ţi un păcat
şi iată că m-ai alungat,
nici măcar înfruntându-mă
şi pentru că de dragostea-ţi 
m-ai îndepărtat voi destrăma
şi cea din urmă dovadă a dragoste-i ce-i vie:
Paradisul care spre tine azi mă-mbie...

Cum îmi voi reconstrui visul?
din ce-mi voi ţese astăzi pânza?
când Paradisul pe care l-ai clădit,
la fel ca dragostea s-a prăbuşit...

din volumul "Destrămări"

Sentinţă...

Dintre câte s-au spus,
dintre toate...
aş mai dori
un dram de sinceritate:
cum poţi iubi
când stai departe?

Din toate câte au fost
şi pe rând le-am trăit,
poate vreunul din noi spune
că mai mult a iubit?

Dintre toţi te-am iubit,
cel mai mult te-am dorit,
mai aprig pentru tine am luptat
şi-ntr-un final, văzând că n-am cu cine
am cedat...

Dintr-atâtea nopţi
în care te-am vegheat
ani la rând,
de care îţi aduci aminte?
pe drumul fără-ntoarcere
pe care ai pornit,
inima simte şi se tânguie întruna,
fiindcă de astăzi te-a pierdut
şi este pentru totdeauna.

Ca o sentinţă ai devenit
pe care trebuie s-o port de-acum cu mine,
îmi port azi gândul ostenit
pe drumul de unde nu vom fi revenit niciunul...

din volumul "Destrămări"

Imaculat...

Noi, de când ne-am separat
am pornit pe-o cale fără întoarcere
şi suntem fără scăpare.
Doar cu aducerile-aminte,
tâmplele încă mi se frământă,
toate vor fi o amintire adânc întipărită
şi nu vor mai veni asupra mea,
asupra ta - inevitabil, ne vom vindeca.

Atâta timp mi-am simţit sufletu-ncărcat,
mă făceam vinovată de ce nu ni s-a-ntâmplat vreodată
şi m-ai lăsat să cresc cu-această culpă ani la rând,
nu ţi-a fost milă de lacrimile tremurând pe faţa mea umilă...

Imaculat, îmi simt azi sufletul,
deşi a fost trădat,
îşi ştie pe de rost cântecul
care nu i-a fost destinat,
nu-i vreo întâmplare
în faptul c-am plecat:
pesemne, aşa ne-a fost dat.

din volumul "Destrămări"
photo credit: Jenna Paddey

Ningea şi-mi închipuiam Parisul...

Ceas târziu!
Ningea şi-mi închipuiam Parisul
ca o cupolă-n noapte străbătându-mi gândul,
de câte ori în mine te-am avut,
de-atâtea ori s-a învârtit Pământul.

Ce să fac?
acum, când tuşul maşinii de scris,
în noaptea eternă,
e tot mai încins.
Îmi port pe pernă
visul deschis
şi-n inimă-s cu tine:
la Paris!

Cuvintele nu vor să doarmă,
nici liniştea să se aştearnă
şi-n jur e alb...
te caut înspre mâine,
cu gândul la noi şi la vechiul turn,
de-acum ce-mi mai rămâne?

Cu tine-am experimentat abisul,
ningea şi-mi închipuiam Parisul,
de noutăţi, mondenităţi
oraşul luminat vuia,
iar mâna filă după filă
nu mi te găsea.

Îmi mai râmâne,
într-un târziu
să-ţi scriu
cu toată ninsoarea ce vine
că la Paris o să fiu
aşteptându-te,
privirile deasupra turnului
urcând, coborând - 
până când?

Cât o să mai creştem?

Cât o să mai creştem?
cu fiecare secundă
ceva din iubire şi viaţă,
simt - ne inundă...

Cât o să mai creştem?
cât o să ne mai naştem
pentru a pleca?
aş vrea să pot rosti:
mai stai!
aşteaptă-mă,
nu îmi frânge secunda,
mai lasă-mi o fărâmă de speranţă!
nu ştii că am pus în ea viaţă...

Nu te cutremura!
şi nu te teme,
mai e drum lung, 
ar fi frumos,
mult prea devreme
ca să ne facem nevăzuţi.
Noi care de la început
nu ştim cât o să creştem,
nici cât am crescut...
mai avem o luptă de viaţă
de purtat sub scut!

din volumul "Întâlniri"
sursă photo: https://dorinacostras.com
artist: Dorina Costraş

La Şiria, Slavici este mereu ACASĂ!

Astăzi este comemorat scriitorul Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848). Cel de la care am învăţat că liniştea propriei colibe face să pălească orice alt avut material. Că alergând după o himeră - cum e banul - pierzi oameni, te înstrăinezi de tine şi-ţi pierzi umanitatea. Tot de la Slavici am învăţat că dragostea de mamă e infinită. Că într-un anumit context social, a trăit cândva, Mara. Şi-am refăcut de-atâtea ori, alături de ea, drumul Lipova - Radna - Arad. Şi-am învăţat că omul sfinţeşte locul, precum părintele Trandafir. De aceea, astăzi, la aniversare să nu îl dăm uitării pe cel care s-a născut, trăieşte prin operele sale şi ne-a făcut mereu cinste prin faptul că a fost arădean. Pentru că merită să îl cinstim, pentru că la Şiria, precum şi-n inimile noastre, Slavici este mereu ACASĂ!

Unele maşini de scris...

Din unele maşini de scris
ies flori, binecuvântând
duminicile sfinte...
din altele ies cuvinte
ca să-ţi aduci
din când în când,
iubitul meu, de noi - 
aminte...

Din unele maşini de scris
am văzut buchete imense,
din altele, pe pagini 
ce s-au scris
momente intense...

Mi-e drag mirosul cernelii
mai mult decât tastatura,
aşa cum mi-e drag
foşnetul unei coli,
iar la tine dragul meu,
mi-e dragă făptura 
ce-ascunde comori...

din volumul "13 minuni"

Când iubeşti e simplu să te iei la trântă cu sufletul...

Când iubeşti e simplu
să te iei la trântă cu sufletul.
Nu mai ţii cont de consecinţe,
dar cât te arde sufletul
pentru unele cuvinte
rostite prea devreme
şi pentru râsul amar
cu care încerci
să-ţi convingi inima
că totul va fi bine.
Nu va fi bine!
Şi ştii de ce?
Pentru că nu poţi uita
de pe o zi pe alta,
pentru că dragostea
şi-a făcut sălaş
şi oricât ai alunga-o
se-ntoarce,
îţi vorbeşte
şi te convinge.
Când iubeşti e simplu
să te iei la trântă cu sufletul,
altfel, n-ai mai face-o...

din volumul "Poeme pentru el"

Odă Luceafărului...

Mi-ar plăcea să-ţi cânt
despre floarea albastră,
despre toate minunile
care i s-au întâmplat omenirii
de când fizic nu mai eşti,
de când numai prin poezie, 
tu ne locuieşti...
Şi-aş vrea, aşa cum te ştiu - Luceafăr,
în gerul care s-a pornit să pot să te-apăr,
îţi promit: ca-n fiecare an te vom omagia,
vom respira, vom recita, vom retrăi poemele-ţi pe veci
din inimi nu o să ne pleci.
În lumea ta, ştiu, iar te simţi stingher şi rece
după cum spus-ai vreme vine, vreme trece,
însă omenirea nu se mai îndeletniceşte cu iubirea.
Oamenii de-acum, au uitat să fie buni
şi să creadă în minuni.
Cu vorbe sufletele iscodesc,
se pierde neamul românesc
şi poezia în inimile lor nu mai străluce
ca odinioară: ne moare limba, sfânta ţară,
dar tu, atâta timp cât cu noi eşti
de-o destrămare a neamului ne fereşti!

Flori de gheaţă (ce mă readuc la viaţă)...

Flori de gheaţă
mă învaţă
şi mă readuc la viaţă.

Culoarul alb
dinainte-mi se întinde
şi o să vin degrab',
iubitul meu, răspunde:
aşa-i că-s mai frumoasă-n iarnă
ca niciunde?

Vom lăsa viscolul să cearnă
tot frigul care-n oase ne pătrunde,
toate greşelile pe care
nu le-am putut ascunde.

Flori de gheaţă îndrăznesc,
pe la ferestre tot mai des poposesc
şi-acest tablou îmi pare nelumesc
în truda noastră după ce-i firesc.

Ale inimii bătăi se-aud întruna,
prin nămeţi înaintez ca nebuna
s-ajung în zori,
să-ţi pun la ferestre
de gheaţă - flori,
ca-ntr-o poveste
s-alunecăm în basmul
ce ne-a fost scris
pe-acest pământ:
nouă, muritorilor de rând...

din volumul "Întâlniri"

Punctele cardinale ale inimii mele...

Punctele cardinale ale inimii mele 
au luat-o razna,
o fi vreo caznă adăugată
la nopţile nedormite
de când te ştiu pe drumuri pribegite.

Tu eşti busola după care mă ghidez,
de ceva timp m-am dezorientat,
nu ştiu ce mi s-a întâmplat
răspunsuri caut încă
şi-n timp ce le aştept
iubirea sper din urmă să ne-ajungă...

De la o vreme obosesc, 
prin mintea şi inima ta
e-o cale-atât de lungă
încât inimii mele
îi este imposibil să ajungă.

Am încercat, gheţari de-a lungul timpului
eu am escaladat şi nu am izbutit,
de-atâta timp trebuia să te fi găsit.
Mi s-au resetat punctele cardinale ale inimii,
chiar şi aşa te pot iubi...

din volumul "Întâlniri"

Firul iubirii (trup şi suflet mă dedic)...

O să te-nvăţ să mă re-nvii,
cu fiecare clipă inima m-ascultă
şi-s veşnic de tine îndrăgostită
pentru că bine vezi:
rătăcirilor tale nu mă predau,
în preajma-ţi stau
şi trup şi suflet mă dedic
aşa cum ţi-am promis la începuturi
şi pe cuvânt de onoare
că nu pot da n-apoi:
firul iubirii este alcătuit din doi...

din volumul "Întâlniri"

Sufletul (de când te ştie)...

Ciudat, cum stau lucrurile!
unu şi cu unu fac doi
numai în matematică...
Adun ierni,
înmulţesc clipe,
scad ne-mpliniri
şi-mpart bucuria
secundă cu secundă...
Ah, cât aş vrea,
un fulg de nea
în palme câteva minute
să îmi stea,
dar se topeşte
şi pornesc stingher
ca gândul:
unde şi când mi-a luat
toţi fulgii - vântul?
Iar sufletul, de când te ştie
îmi este cea mai productivă poezie...

din volumul "Întâlniri"

M-am îndrăgostit de alb...

Iau barca nemuririi 
şi mă întorc la munte,
nu îmi rămâne altceva de făcut
s-a petrecut ce nu am prevăzut:
m-am îndrăgostit de alb,
în suflet mi-e bine şi calm...

din volumul "Întâlniri"

sursă photo: Internet

Blestem (să n-am noroc dacă la noapte-n braţe n-ai să mă cuprinzi deloc)...

Te iubesc!
simţi cum te pătrunde 
sau eşti atât de gol pe dinăuntru
încât îţi scapă aceste simţăminte?

Să fiu de gheaţă, cât aş vrea
şi viscolind să te pot mătura din calea mea,
dar suflet sunt şi mă aprind,
acestea-mi sunt trăirile - iubind...

Mi-e frig de la o vreme,
dragostea cere mângâiere,
iar viscolul s-aşază prin unghere
dis-de-dimineaţă îmi râdea în faţă.
Cine ştie pe unde te perinzi,
precum un busuioc te-anini la alte grinzi
să n-am noroc dacă la noapte-n braţe
n-ai să mă cuprinzi deloc...

Invoc numele tău de la o vreme
şi am început a mă teme.
N-am spaţiu să te regăsesc,
prin viscol mai încerc să te închipui 
încă o dată şi nu mi se-arată.

Iubitul meu, am început să cred
că sufletul tău e o haină
de-a lungul anilor prea rar purtată
şi-acum, în zi de sărbătoare
când dragostea bate la poartă
tu nu mai ştii haina purta.
De n-o să am noroc de tine,
pieri din calea mea,
ştii , mi-e mai bine-n lipsa ta
decât cu tine, rostind acele vorbe
care azi îmi par haine...

Ca-ntr-un blestem
toată mă cutremur
când te chem...

din volumul "Destrămări"

Mă cheamă Apusenii...

Mă cheamă Apusenii
care-şi plâng pe tâmple
zăpezile ce le poartă povara,
iar iernile sunt când aspre, 
când blânde, chemându-mă
în trecere le ating poala.

Nu vreau să pierd nicio secundă,
iau drumul munţilor
şi-aş vrea ca ei să mă ascundă
de ochii care nu mă înţeleg,
de vorbele care mă dor,
de lipsa şi de dragul
unui uitat amor.

Mă cheamă Apusenii
în fruntea cârmei lor,
cu fiecare oră cobor şi urc
se-ntâmplă.
De când mă ştiu cu mine,
zăpadă este blândă...

Plec astăzi către munţii
Pe care-am învăţat să urc şi să cobor,
merg să îmi văd străbunii
încărunţiţi de dor.

Mă cheamă Apusenii, 
iar eu fără-ncetare
răspund la a lor chemare...

din volumul "Întâlniri"

Femeie care m-ai ales...

Femeie care m-ai ales
nici astăzi nu ai înţeles
că fiecare zi ţi-ai risipit
doar să mă ştii că sunt iubit. 

Nu sunt sensibil şi n-am vreo înclinaţie
către poezie, proză
tu, draga mea
eşti minunată ca o roză
sunt măgulit a te vedea,
dar nu te merit
şi mă cert adesea
pentru ceea ce nu-ţi pot fi,
mă doare sufletul că nu te pot iubi.

Mi-a fost sortit să fiu un vagabond
şi-n fire nu-mi stă să rămân undeva,
aşa c-atunci când am să plec nu te mira
şi să nu plângi, chiar dacă nu-s sensibil
ceva-n mine ai să frângi.

Femeie, de lângă mine de ani de zile
nu te-ai mai clintit.
Spune-mi acum:
n-ai obosit?
n-ai un alt drum?
ştiu că întrebându-te acestea
ai să crezi că-s meschin şi egoist,
sunt doar un om cu un destin
de altfel trist şi-aş vrea măcar destinul tău,
dacă se poate să nu-l leg de-al meu...

Ştiu, te-ai purtat pe coate,
mi-ai fost devotată cum nu mi-au fost alte,
dar, draga mea, crede-mă:
nu-ţi merit inima!

Femeie, ce paşi faci şi azi către mine!
oriunde te zăresc trimiţi lumină,
mă sperii, mă cutremur
de făptura ta ce nu-ncetează
a mi se da...

Femeie, ce-n mâna dreaptă-ţi stau condeie
priveşte înainte, atâtea te aşteaptă
ştiu: lumea-i strâmbă, uneori şi dreaptă.
Nu te-aştepta să fim cu toţi corecţi
şi-n numele meu să ne ierţi!

din volumul "Întâlniri"

Atât m-aşteaptă...

Atât m-aşteaptă încleştată:
doi ochi ce urmăresc o poartă
şi-aşteaptă ca să vii,
să nu le mai provoci târzii reverii...

Pe loc bat pasul şi grămezi s-adună,
ninsori cad şi au farmec împreună,
doar tu nu-mi eşti, azi nu-mi baţi la fereşti...

Atât m-aşteaptă, ia aminte:
Ale Anului Nou învăţăminte!
Nici nu mai ştiu cum să te-ntreb,
nici nu mai ştiu cum să te iau,
poţi să-ţi închipui că am uitat
să mi te dau,
într-atât am devenit de ridicoli...

Nu pot confunda glasul
pe care l-am ascultat 
de-atâtea ori,
astăzi ascult numai ecoul
pitit pe la ferestrele închise
şi urmăresc ninsorile
cum cad atât de dese.

Atât m-aşteaptă
şi-s fără de cuvinte:
inima strânsă într-un sloi de gheaţă
în aşteptarea dragostei
ce ar putea-o dezgheţa.
De ce-mi faci rău?
când ai putea să-mi faci atâta bine,
de ce nu-mi eşti?
decât în suflet,
aninat pe la fereşti
atâta cât să cuget...

din volumul "Întâlniri"

Să facem ultimul pas (e tot ce ne-a rămas)...

Îmi doresc să mai facem
încă trei paşi,
vor fi ultimii,
promit!
nu vor fi uriaşi...
Să lăsăm dragostea
să ne ajungă
în doar doi timpi şi o secundă,
cât am visat inima să-şi dorească
în noi să se ascundă,
cu-ai dragostei fiori
să ne pătrundă până-n zori...
La braţ, angrenaţi într-un vals
să mai facem, cât timp ne rămâne
ultimul pas: spre noi,
spre acel mâine
care vrea să ne-ntâmpine...

din volumul "Întâlniri"

Cuprinde-mă, învaţă-mă, înveleşte-mă...

Cuprinde-mă, în starea de amorţire
ce mă domneşte încă
şi spune-mi că-i iubire,
că-n zadar n-am aşteptat,
cu glasul tău,
cu chipul tău
cât eşti de minunat
şi sufletu-ţi simt:
m-a atins cu-adevărat!

Învaţă-mă să nu mă mai închid,
să nu mă sperii când mă iubeşte o făptură,
să ştiu să disting dragostea de ură
şi-n mine să simt cum mocnit azi ard,
depărtările ce ne despart!

Înveleşte-mă, acum când ştiu că toate-s bune
şi fă-mă să cred în minune. 
De când te-aştept
mi se pare c-am făcut ocolul Pământului
cu tine în suflet şi e nedrept
că încă unul altuia nu ne-am dat,
ce fapte şi cuvinte ne despart?
că nu mi-aduc aminte,
doar de apropierea care şi acum se simte...

Cuprinde-mă cum încă nimeni nu m-a cuprins,
trezeşte-mă din vis şi-nvaţă-mă cum mi-ai promis,
de toate înveleşte-mă acum cât încă parcurgem acelaşi drum.
Cuprinde-mă, învaţă-mă, înveleşte-mă, fă-mi numai bine
fiindcă în dragoste, iubitul meu, numai astfel se cuvine...

E-adevărat: anotimpuri se-mpart şi ne despart,
dar tu cuprinde-mă cum ştii mai bine,
puterea de-a te dărui e-n tine.
Învaţă-mă la fel de răbdătoare să aştept, 
să cuget înţeleaptă şi să iert,
apoi mă înveleşte în nevoi
ca să revin tot la aceiaşi noi!

din volumul "Întâlniri"