Nadina

Nadina

Sunday 31 May 2015

DOR...


















"Dor. Ca un ecou, numele tău răsună şi-mi umple spaţiul. Mi-e dor de îmbrăţişarea ta, îmbrăţişare din care se revărsa zâmbetul plin de candoare. Spuneai că sunt pansament pentru toate rănile ce-au lăsat cicatrice. Cum ştii prea bine că şi tu erai pentru mine liniştea când nu puteam să o regăsesc. Erau zile când sufletele noastre erau contrastante. Îţi doreai lucruri diferite. Atât de diferite, încât toate ne despărţeau. Simţeam că nimic nu ne mai uneşte. Că totul ne dezbină. Eram atât de plini de iubire, încrâncenaţi şi totuşi fără vină. Ai atins piscuri înalte. Aici, în singurătatea asta surdă, îmi umple spaţiul apelativul cu care mă jucam la nesfârşit: Dor. Şi da, mi-e dor. Un dor sfâşietor."

- fragment din lucrarea "DOR" - Szakacs Nadina Maria

Am vrut să fiu un om simplu...

















"Am vrut să fiu un om simplu. Să trăiesc simplu. Să-mi ofer cu generozitate dragostea. Fiindcă numai din inimi calme, capabile să se dăruiască pe sine izvorăşte o dragoste nemaiîntâlnită. Am învăţat asta în timp. Constant. Când te-am văzut prima oară. Mai târziu, când am experimentat convieţuirea cu tine. Dacă sunt astăzi aici, înseamnă că trăiesc la fel de frumos şi simplu, că iubesc la fel de curat şi profund, că învăţ la fel de constant cum să trăiesc şi să dăruiesc. Lumină. Bucurie. Din înţelepciunea mea. Dacă am să greşesc vreodată, învaţă din greşelile mele. Dar nu le repeta. Nici nu mă blama. Sunt un simplu muritor. Sunt destinat greşelii. Dă-mi răgaz să mă îndrept. Ia tot ce-i bun şi frumos din mine. Doar astfel, daruri precum acestea se vor perpetua. Primeşte-le şi dă-le mai departe! Prin tine mă voi bucura! Să dărui, necontenit să dărui, asta e lumina mea! Nicicând ca să se stingă, te rog, nu o lăsa!" 

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Saturday 30 May 2015

Suntem noi...
















Suntem noi,
mâini ce de la o vreme
nu se mai desprind,
inimi, care tot mai des
spre dragoste, azi, se deschid...


Până mai ieri
lumea era un vid,
nu puteam să pătrund
aproape nicăieri
pe pleoape
se-nălţau lacrimi
cufundate-n tăceri...

Şi mângâieri,
eu nu ştiam
ce sunt acelea...
amândoi aveam chipul
ridat, îmbătrânit,
dar nu de vârsta biologică,
ci-n dragoste de câte-am
pătimit...


Suntem noi
cei care astăzi
urme lasă pe plajă...
regăsiţi după atâţia ani
şi fermecaţi de-ai dragostei
vrajă...


Suntem doi titani
ce s-au aşteptat
ani şi ani...

Repetiţie la despărţire...














Va trebui să mă obişnuiesc
cu starea de fapt
şi anume
că-n dimineţi leneşe
cu raze de soare
vocea ta
nu mă va mai striga,
n-am să mai ghicesc
cum ne va fi ziua
în ceşti de cafea...


Inima mea
cam greu se va adapta
la noua ei stare.
S-a obişnuit
să aparţină cuiva,
de-acum va fi călătoare...


O perioadă de timp
îmi va trebui
să mai trec pe lângă
clădirea aceea
să nu-mi mai doresc
a te zări,
mă doare ideea...
Cum a putut
dragostea noastră muri?
te văd în atâtea lucruri
şi nu te mai pot iubi...


Am să plec
un timp, de-acasă,
îmi va fi crunt,
nu ştii că pernele moi
îmi amintesc zilnic de noi?


Plec, zilnic plec
să-mi las lacrimile
în înstrăinare...
de oriunde mă-ntorc
parcă simt
că doru-mi
e tot mai mare...
Nu mai am scăpare,
inima mea se sfâşie
în continuare...

Ca să pot înainta...
















Ca să pot înainta
trebuie să-mi mai trag
sufletul o vreme.
Să ştii că-n drumul meu
nu am de ce mă teme
şi sunt pregătită a mă ridica,
dacă cumva prin absurd voi cădea...


Ca să pot înainta
să ştii că am stagnat o vreme,
iar timpul meu trecea alene.
Din timp m-am asigurat
şi pot să spun că mi-am jurat:
nu voi iubi, în afară de tine
un alt bărbat,
ştii prea bine!


Ca să pot înainta
mi-a fost dat
să mă obişnuiesc zi de zi:
cu lacrima,
cu plânsul,
cu dorul,
fiindcă a fost prezent şi dânsul...


Ca să pot înainta,
am stat cu mine,
m-am convins la nesfârşit:
să iubesc orice-ar fi,
să trec peste toate,
să pot ierta.
Am negociat
ani la rând
cu inima mea...

Nesfârşite gânduri...











Nesfârşite gânduri de iubire
aliniaţi-vă cu planetele,
nu mai faceţi mereu pe cochetele
ca nu cumva să se prăvale
o stâncă peste voi,
fiindcă nu ştiu,
cum am să vă adun înapoi...


Nesfârşite gânduri pornite din dragoste,
ce v-aţi angrenat deseori în ură,
nu aţi văzut că viaţa nu-i decât o scurtătură?
Că mai degrabă, o lacrimă, decât un zâmbet
ea vă fură...


Nesfârşite gânduri,
din adâncuri izvorâte,
nu mai staţi la toate colţurile pângărite...
nu staţi zăvorâte,
nu lăsaţi să vă ia
durerea, minciuna
şi ura cea grea...

Nesfârşite gânduri,
ce vă cuprind
în aceste rânduri
şi nu numai,
fiindcă adesea
veniţi nechemate
fiţi cuminţi, vă rog,
lăsaţi-vă aşteptate.


Nesfârşite şi necuprinse,
tainice gânduri
sunteţi frânturi
din ale mele gânduri...
de-aceea vă rog
şi cer îndurare:
sporiţi în iubire,
stăruiţi în iertare!

Friday 29 May 2015

Gânduri pentru absolvenţii clasei a VIII-a - promoţia 2015...













  


E greu să te desparţi de cine ţi-e drag, dar e sublim să revii de fiecare dată, unde ţi-a rămas sufletul. Fiecare plecare e o despărţire. De ceilalţi. De tine. Oamenii se construiesc pe sine o viaţă întreagă. Şi construiesc legături indistructibile, la un moment dat. Când suntem tineri, construim punţi de prietenie şi speranţă. Punţi care vor face legătura cu o lume nouă, fiindcă gimnaziul e doar o treaptă. Visurile adolescentului continuă dincolo de aceşti ani în care a devenit şi se ţes mai frumos ca niciodată. Să le dea Dumnezeu multă sănătate acestor copii, fiindcă au multe de realizat. Şi gânduri bune. Ca tot ce ating, să se transforme în lumină. Ca tot ce fac, să îi reprezinte. Să ne umple sufletele de bucurie. Fiecare realizare a acestor copii este pentru comunitate şi dascăli, deopotrivă, o realizare personală. Să vină ani încununaţi de realizări. Fiindcă cei patru ani care au trecut, au fost trăiţi din plin. Fie ca aceşti minunaţi tineri să-şi exploreze potenţialul la maxim şi să îşi construiască destinul aşa cum îi îndeamnă inima. Fiindcă cu adevărat împliniţi vor fi, dacă vor face ceea ce iubesc să facă.Nimic nu aduce mai mare mulţumire. Iar această mulţumire creşte oameni frumoşi. Emoţia ne copleşeşte de fiecare dată, cu fiecare generaţie care pleacă. Vorba cântecului:  „Să ne bucurăm,deci!” (Gaudeamus igitur!), clasa a VIII-a! Pentru că emoţia există şi nu poate fi transpusă întotdeauna în cuvinte. Iar pentru cei care m-au îmbrăţişat şi au plâns odată cu mine, nu mai există nevoie de cuvinte! Vor avea un loc special, întotdeauna, în inima mea! Succes la examene, fiţi binecuvântaţi cu dragoste şi împlinire!
 
Cu infinită afecţiune, 
prof. Szakacs Nadina Maria

Thursday 28 May 2015

Cartea...

Nu eu am descoperit-o, ci ea m-a descoperit pe mine. În cuprinsul filelor ei, citind-o. De pe rafturile librăriilor, chemându-mă, iar eu mereu adulând-o. Din rafturile bibliotecii, în perioada când am fost bibliotecar. Îndreptar fiind, atâtor minţi luminate, ce mi-au fost şi-mi sunt elevi. Mai târziu, cartea m-a descoperit scriind file de carte. Şi astfel, mi-a devenit confidentă. Cartea înseamnă amintiri. Cu şi despre ea. Nu-mi mai aduc aminte cu exactitate momentul când ne-am întâlnit, însă astăzi îmi pare că ne ştim de-o viaţă. Ştiu cu certitudine că a cucerit nu doar o parte din mine, ci întregul, cu tot ceea ce sunt: cititorul, fostul bibliotecar, astăzi profesorul ca mijlocitor între elevi şi carte. Cartea-amintire. Cartea-existenţă. Cartea ca mărturisire a ceea ce sunt.

Monday 25 May 2015

Sufletul e o fereastră către cine te priveşte, te-nţelege, te mângâie!

"Sufletul e o fereastră către cine te priveşte, te-nţelege, te mângâie. Când n-am fost privită din partea după care tânjeam, am căutat să nu mă răzvrătesc. Nu întotdeauna am fost înţeleasă. Nici nu mi-am dorit. Sunt momente care ne aparţin doar nouă. Ceilalţi nu le pot pricepe. Şi nici nu pretindem să o facă vreodată. Am mângâiat şi am fost mângâiată. Am iubit şi am fost la rândul meu iubită. Am fost trup şi suflet lângă un bărbat. Când a meritat. Când n-a meritat. Când am fost înţelegătoare. Când am fost răvrătită. Când am plâns. Când m-am consolat. Când m-am mângâiat. Toate acestea, cu dragostea lui. Fiindcă dragostea e singurul adevăr absolut. Ea m-a călăuzit. Ea m-a vegheat. Astăzi, îi datorez dragostei mare parte din ce sunt. Şi o parte din ce n-am devenit. Fii binecuvântat, suflete! Aici, întotdeauna, ţie am să-ţi dau tot!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Întrebările...


















Mai sunt atâtea urme
de întrebări pe plajă,
eu ce păşesc aievea
sunt mai înceată
în răspunsuri...

Şi să nu crezi
că-mi pregătesc discursuri,
încerc, zadarnic caut
ca să găsesc o cale
de a-ţi răspunde grabnic
pe măsura întrebărilor tale...


Se şterg zilnic de-atâtea valuri
mult prea îngrămăditele-ntrebări,
nici o secundă eu nu mai contenesc
ca să te caut,
îmi eşti în clipa de faţă,
îmi eşti în demultul ieri...


Şi nu ne potrivim nicicând cu timpul,
vin cu răspunsuri
mereu în contratimp...
nu ca să te enervez,
astăzi întârzii,
ci pentru că în ploaie
îmi place să mă plimb...


Şi sunt adesea întrebări,
ce nu se pun,
dar vin în înserări
şi-n cale-mi iar se interpun...


De n-ar fi întrebările,
am căuta la fel de mult
ca să ne ştim părerile?
Sau sunt doar vorbe
aruncate-n vânt?
care vin şi se duc
pe rând...

Când vom dobândi liniştea?















Când vom dobândi liniştea?
şi mai ales unde...
poate chiar acolo
unde se va revărsa
de zi...
să o primim,
s-o dobândim,
noi sufletele ne-ncetat
ne vom munci...


Când vom dobândi liniştea cu noi?
Adesea, semănăm în sufletele altora -
puhoi...
să evităm ca de la noi să mai pornească
un aprig şuvoi,
mândria omenească e un vârtej ce pare
să nu mai contenească...


Când vom dobândi liniştea cu noi,
nu vom mai alerga în stânga
şi în dreapta...
atunci şi doar atunci vom ştii
cât şi până unde ne poartă -
dreptatea...


Printre atâtea lacrimi, nelinişti şi nevoi
avem atâta dor de-a dobândi
liniştea-n noi...

Îmi bate în fereastră o ploaie care nu e a mea...















"De câteva nopţi îmi bate în fereastră o ploaie care nu e a mea. Ploile mele s-au risipit, dragul meu. Mi-au ajuns nopţile de-ntristare, de chemare. Nopţi ce s-au prefăcut în potop de lacrimi. Astăzi, alte ploi îmi bat în fereastră. Nu ştiu de unde, nu ştiu nici de ce. Ştiu doar atât: aud la streaşina casei cum picură neîncetat. Aşa cum mi-a picurat şi mie odată sufletul. Ce sentiment cunoscut! Dacă astăzi sunt prea imună, e pentru că ani la rând s-au infiltrat prea multe ploi în mine. Nu mă mai poate răvăşi orice rafală vine..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Mi-am făcut atâtea promisiuni la plecare...















"M-am convins de foarte mult timp că nu există altă cale. Spaţiul locuibil din mine îţi aparţine. Am încercat mereu să ţin calea dreaptă, Dar au existat atâtea oprelişti. De-atâtea ori, drumul s-a reconfigurat. Ai fost de nenumărate ori sensul giratoriu al vieţii mele. De foarte multe ori am plecat şi-am ajuns în acelaşi punct. Mi-am făcut atâtea promisiuni la plecare. Şi mereu am revenit."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Friday 22 May 2015

Ce suntem noi pe pământ?

Ce suntem noi pe pământ?
Soare, ploaie, vorbe-n vânt...

Ce suntem noi?
trecători...
Şi ancoraţi
către ce nori?

Ce suntem noi?
dacă trăim degeaba...
doar nişte muritori
ce şi-au închis supapa...

Ce suntem noi pe pământ?
aripi care se deschid
din frânturi ce au rămas...
suntem clipele în care
nu mai căpătăm nici glas...

Ce suntem noi pe pământ?
oameni care merg la pas,
suntem ce s-a frânt din timp,
doar atât ne-a mai rămas...

Tuesday 19 May 2015

Fiecare zi este o oportunitate...















"Fiecare zi este o oportunitate pentru ceva. Să aduci mângâiere cu prezenţa ta. Să stârneşti un zâmbet acolo unde urma lui, demult, a fost uitată. Să împărtăşeşti din ce ţi-ai însuşit de-a lungul timpului. Să îmbrăţişezi şi-atunci când ţi se pare peste fire. Să-ţi laşi umplut spaţiul dintre degete şi de bucurie să-ţi tresalte inima. Să vezi aceleaşi drumuri, ca noi oportunităţi. Să te bucuri de zâmbet. Să-ţi inspire natura libertate, culoare. Să strângi la piept zefirii, când zorile nu se vor fi risipit. Să te minunezi de creanga ce tocmai a înflorit. Să te cuprindă o minune de copil în braţe. Să aduni în jurul tău cărţi, oameni, lumină. Să priveşti în aceeaşi direcţie cu cineva. Să nu te-ngrijorezi, fiindcă aleea străbătută de flori de liliac păstreză amintirile vii în suflet. Să strângi o mână. Să ai cui să spui: rămâi! Să observi că există bucurie în tine şi-n cei de lângă tine. Să-mpărtăşeşti ce-i bun şi precum mana, pe om nu-l atinge. Să reuşeşti de-ai plâns, cu un surâs lacrima a răsfrânge. Să-ntorci filă cu filă, să dai încet de tine. Să-ţi placă o-ncăpere ce-a fost a zilei de ieri şi va fi a zilei de mâine. Să îţi atârne inima frumos şi să cunoască doar al dragostei prinos. Să cânţi, s-adulmeci viaţa, să speri mereu în mâine. Să simţi că rămânând e cel mai bine. Şi orice gând de a pleca să-l frângi în tine. Să poţi din căuşul palmei lui să bei. Să scrii pe-o stâncă. Cu bucurie să gravezi unde cândva a fost rana adâncă. Să ni se plimbe mâinile pe trupuri ce de la începuturi au fost goi şi să avem puterea de-a fi aceeaşi noi. Să-mi scrii că mă iubeşti când e zăpadă, chiar dacă ştiu că-i efemer şi ninsoarea înteţindu-se, spre dimineaţă, nimic n-o să se vadă. Să te uimeşti pe tine. Să lupţi din greu. Să dobândeşti liniştea căutată de suflet mereu. Închide ochii, fă-ţi spre fericire scară, urcă din noapte în zi, din tristeţi în bucurii coboară. Să atingi, să laşi un semn, o urmă. Să simţi o dâră de regret în urma-ţi cum se curmă. Să strigi de bucurie, să ţipi la infinit. Să simţi că ai trăit mai multe decât ţi-ar fi fost îngăduit. Fiindcă a existat acolo cineva care la tine s-a gândit."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Te-aşteaptă, o călătoare...

"M-am mântuit. Când am văzut zidurile cetăţii, am ştiut că-mi va fi dat să te mai întâlnesc. M-am aşezat în liniştea mea. Acolo, unde doar vântul îndrăznea să mă iscodească. Mi-am cuprins chipul între palme şi m-am gândit la tine. Trebuie să fi urcat şi tu undeva în înalt. Fiindcă doar când suntem la înălţime, se realizează cea mai perfectă conexiune. Îmi duc mâna la inimă. Te surprind făcând acelaşi gest. Între noi doi, dragul meu, nu există distanţă. Dragostea arde tot şi suprimă. Bătea gongul, vestind amiaza. De sus, totul era armonios. Îmi dădeau lacrimile de fericire. Te simţeam pretutindeni. Erai adiere, erai depărtare. Erai tot ce se-apropia şi se-ndepărta la orizont. Şi nu se-arată vreun semn care să-mi spună, că ne vom reîntâlni: într-un ceas, într-o lună sau într-un an. Sunt doar coordonate, care nu contează, atâta timp cât te am. Zidurile cetăţii erau simple ruine. Şi rezonau din plin cu dorul ce-ascundea acest ecou în mine. Dorul de tine. Ce n-are nume. Nu are asemănare. Te cheamă adeseori, gongul. Te-aşteaptă, o călătoare..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Lumea mea nu are margini, nici colţuri...













 "Lumea mea nu are margini, nici colţuri. Oriunde merg mă-nconjor de iubire, lumină, speranţă. Am luptat în anii ce-au trecut să aduc toate astea la mine. Uneori, zilele m-au doborât. Credeam că am să pierd în faţa provocărilor. Alteori, răzbăteam de dincolo de uşi zăvorâte. Niciodată nu am plecat. Niciodată nu am abandonat. Am rămas. Am înfruntat. Am luptat ani la rând să dobândesc ce sunt astăzi. Nu-mi trebuie oglinzi peste care s-a aşternut praful. Astăzi, văd mai clar tot ce nu concepeam odată. Noi suntem personajele cheie în povestea care pare fără sfârşit. Aici, unde mă ţii în braţele tale, la pieptul tău, mă-nveleşti în dragoste şi soarele mă preface în lumină. N-aş putea să prefac aceste stări odată cu înserarea. Ele se perpetuează! Dincolo de noi bat inimi care-şi ţin de cald, de cămin, de lumină!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Doar tu, mă aduni când mă risipesc în lume...














"Cât să mai aştept? Cred că ţi-ai dat şi tu seama că cer puţin din prea multul pe care mi l-ai putea oferi. Sunt mereu cu tine. Lângă tine! Şi crede-mă, altfel, nu aş putea. Nimic nu mişcă mai mult în mine decât faptul că exişti! Mă dau ţie cu o dragoste ce-a debutat fără să ştim. De-a lungul timpului, am crescut cu şi prin dragostea ta. Braţele tale au fost aripile ce m-au purtat. Aşa m-am regăsit. Privindu-mă în ochii tăi am aflat că am ajuns, în sfârşit, la mine. Te iubesc cu fiecare bătaie de inimă, cu fiecare pas ce ne-a construit. Tu, doar tu, mă aduni când mă risipesc în lume..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Dragostea noastră vindecă şi alină...















"Sunt atâtea lucruri care nu se spun. Ce le pasă altora, de mi-e bine mie cu tine? Dragostea ta şi-a făcut culcuş la mine în suflet. Nu găsesc vreo stare mai frumoasă în care să se scalde sufletul meu. Ştiu, în căutare de senzaţional, oamenii întotdeauna au întinat suflete. N-am să mă las târâtă în noroiul lor. Deasupra mea e senin şi va fi atâta timp cât voi crede în noi. Nu-mi trebuie confirmări. Nici păreri. Mă dezic de toate acestea. Am certitudinea, iar aceasta e cea mai puternică armă ce mă apără de ochi rău-voitori. N-am să-i las să mă-ndepărteze de mine. De noi. Nu mă voi lăsa nicicând târâtă de-al lor puhoi. Te simt lângă mine! Ce bine-i că suntem doi...eşti şi-ţi sunt lumină. Dragostea noastră vindecă şi alină. Doar în formula aceasta se poate să trec peste ce-a fost şi să merg mai departe."


- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Sunday 17 May 2015

Cele mai straşnice legături între oameni se consolidează în timp...

"Am călătorit şi-am poposit în locuri în care mă căutam pe mine! Eram pretutindeni şi mi-am dat seama că putem ajunge oriunde ne propunem, doar să ne dorim din tot sufletul asta. Şi am observat că locurile unde poposim sunt doar momentele dintre acele staţii care ne poartă unul spre celălalt. Am captat din culoarea acelor locuri, din liniştea acelor zile. Am devenit cu fiecare pas ce călca ferm pe aleea ce se-ntindea dinaintea mea. Se construiau oportunităţi. Şi-atunci am înţeles că acestea se pot construi şi din fărâme, din tot ce-a fost cândva solid şi-a devenit ruine. Nimic nu se construieşte de pe astăzi pe mâine. Cele mai straşnice legături între oameni se consolidează în timp. Cu fiecare clipă. Cu fiecare ceas. Cu fiecare bătaie de inimă. Fiindcă uneori auzi la graniţă de timp un tic-tac care ar spune multe, dar mai sunt şi vorbe care sunt ascunse după un zid ce împinge cu o forţă uriaşă fiinţa şi nu o lasă să se exprime, să iasă la suprafaţă. Astăzi, lupt cu acel zid ce mi s-a pus dinainte. E un zid uman care mă încearcă. Cât sunt de umană. Cât sunt de vulnerabilă. Dar nu am să mă las. Promit! Cuvintele se vor aşterne şi liniştea va domni la infinit! Pe fond de verde, astăzi se scrie, dragul meu iubit. Sper lumii din gânduri să-i treacă. Cer împăcarea celor care cu sine nu se-mpacă. Fiindcă iubirea, liniştea sunt mai umane, parcă..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Aceeaşi cafenea, ani la rând, la aceeaşi oră, în fiecare zi...

"Te-am aşteptat ani la rând, la aceeaşi oră, în fiecare zi. Trebuia doar să vii, iar tu nu făceai decât să întârzii. Astăzi nici nu mai ştiu ce fapte te-au schimbat sau ce persoane te-au reţinut la un moment dat. Ştiu doar că tânjeam nespus de mult să te am lângă mine. Să te am, să fiu singura care despre dragoste îţi vorbeşte. Să fiu eu cea care îţi mângâie inima, singura în stare să-ţi înţeleagă sufletul. Cu cât tânjeam mai mult după prezenţa ta, cu atât mai absent erai. Care dintre noi purta o vină? Eu, că te aşteptam? Tu, că nu mai veneai? Clipele trec şi odată cu ele se schimbă anii în noi. N-am încetat să te aştept nici astăzi. Dar am făcut o pauză din a mai te chema. Crede-mă, nu mi-e nici mie uşor. Aceeaşi cafenea, ani la rând, la aceeaşi oră, în fiecare zi."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Friday 15 May 2015

Cât am iubit...













Deseori,
trec cu gândul prin zare
şi mă mustră nori,
ce-mi spun că ploaia
pace nu are...


Sunt doar eu,
unde ieri,
amândoi eram...
sufletul, pe atunci,
nu mi-l ascundeam...


Astăzi eşti,
nici eu nu mai ştiu,
e greu ca să ghicesc
urmând linia paşilor tăi,
de-o vreme - rătăcesc!


Nu-mi mai spui
vorbe frumoase,
fericirea simt că fuge,
nimbul care s-a aprins
se stinge...


Cât am iubit,
ştiu numai eu
şi poate-ai fost conştient
şi tu, odată...
iar de n-ai fost,
că nu ţi-am arătat suficient,
mă iartă...


Mai trec din vreme-n vreme
şi tresărind îţi zăresc poarta,
dar nu mai eşti acolo
adresa ţi-este alta...


Fiorul mă cuprinde,
în suflet mi-e Siberie,
iubirea ta m-alină,
iar uneori mă sperie...


Cât am iubit...
nici nu mai ştiu,
fiindcă n-am socotit...

Wednesday 13 May 2015

Mi-e dor...















Mi-e dor de paşi
ce răsunau pe trotuarul
unde totul avea ritm
şi cadenţă...

Ploi neaşteptate
ne-au udat pe tălpi,
un frig de nedescris
s-a strâns în mine,
iar tu încet,
m-ai strâns în braţe,
mi-ai şoptit:
- În gropile acestui asfalt,
viaţa nu are rezonanţă,
nici culoare,
însă tu, draga mea,
aduci pe-acea alee
pe care de atâtea zile
şiroaiele băltesc...
tu aduci curcubeul,
brâul dumnezeiesc
şi-l răspândeşti peste
tot ce-i lumesc...

Mi-e dor de nopţi
în care ne luam
la întrecere
în fugă.
Astăzi, mai mult
sunt pe genunchi,
viaţa mi-e o rugă...
pentru sărmani,
pentru câte s-au deşirat
atâţia ani.
Pentru copilul
ce ar fi vrut să râdă,
însă a fost nevoit să plângă,
pentru părintele
ce-n demnitatea lui,
servit-a bogaţilor de slugă.
Pentru o bucăţică de hrană,
pentru un acoperiş
ce zilnic se destramă...


Mi-e dor de soarele strălucitor,
de pasul întins al blândului cocor.
De toate astea mi-e dor,
Doamne
şi simt că asupriri
nu vor înceta vreodată.
De ai putea,
viaţa asta
s-o reluăm de la capăt?

Nu pentru mine,
nici pentru cei ce-s mângâiaţi
la ceas de seară,
ci pentru cei cu inima curată,
pentru acei ce încă speră
în credinţa lor nestrămutată!

Mi-e dor,
atât de dor,
ca binele să-l mângâie
pe cel ce simte că nu e uşor...

Monday 11 May 2015

Să rămânem, pretutindeni, împreună...

 













"Pădurile încă sunt dese, iubitul meu. Păsări încă se-aud ciripind. Pe cărări de munte, cresc flori ce ne-aduc aminte cât de binecuvântaţi suntem noi, oamenii. Aş locui aici, doar de dragul acestor locuri. Mi-aş face un loc al meu în inima muntelui. Să am unde-mi odihni tâmpla, dragul meu. În patul de lemn, sub braţul tău, să adorm ostenită în urma peregrinărilor de peste zi. Şi fericită. Că încă o noapte ne-a mai prins împreună. Că încă un cer înstelat veghează deasupra noastră. Noi, care am trecut prin furtuni şi ploi. Noi, care am stat la distanţă unul de celălalt ani întregi. Doar tu poţi să înţelegi liniştea căminului pe care l-am construit cu dragoste şi grijă. Când soarele apune, e atât de frumos! Iar luna, luna e o lumânare care îşi arde fitilul pentru năzuinţele lumii întregi. Câte pagini s-au scris pe-nserat la lumina acesteia. Câte dimineţi m-au găsit consemnând cu migală toate aceste gânduri. Câte îndemnuri îmi adresai, în dorinţa de a mă cuibări lângă tine. Deseori, scriam astfel: ţinându-te de mână. Ca să nu mă pierzi. Ca să nu te pierd. Ca să rămânem, pretutindeni, împreună."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Wednesday 6 May 2015

Despre dragoste poţi vorbi în toate culorile curcubeului


"Despre dragoste poţi vorbi în toate culorile curcubeului. Pentru că ea vine ca o arcuire a zâmbetului nostru şi ne dă viaţă. Dragostea e-n obrajii ei aprinşi. În tălpile sărutate de nisipul fierbinte, în zile de foc. Dragostea are forma ochilor ei. Şi a şuviţelor rebele care se-aşează peste gene, în zori. Dragostea trece dincolo de tot ce-i cotidian. Nu se strigă la colţ de stradă. Nu e subiect de gazetă. Dragostea are gustul buzelor ei. Gustul pielii ei catifelate, după o ploaie răvăşitoare de vară. Iar mirosul ei e inconfundabil. Când o respiri în fiecare dimineaţă. Când îţi treci mâinile prin şuviţele ei de păr şi miresme de flori te cuceresc. La fel cum te cucereşte conturul ochilor ei. Atunci când e ea însăşi, nefardată. Atunci când se lasă iubită, în orice moment al zilei. Fiinţa iubită e ca un energizant de la care te încarci mereu. Nu-i trebuie cuvinte ca să se facă înţeleasă. Nu-i trebuie complimente ca să se simtă frumoasă, iubită, apreciată. Femeia iubită, dragul meu, nu măsoară nicicând dragostea cu un barometru. Ea cucereşte cu fiecare clipă! Cu un glas dulce, suav, alteori adormit. Iar când tonu-i devine ferm e pentru că vrea ca în loc de o pernă, să ţină în braţe un om. O fiinţă capabilă să se lase iubită. Capabilă să rezoneze cu ea în acelaşi ritm. Fiindcă viaţa-i formată din kilometri parcurşi care oricât de des s-ar repeta şi oricâte urme ar rămâne, paşii nu ar mai fi aceeaşi. Pentru că omul, când s-a depărtat ani-distanţă, nu mai e niciodată acelaşi. Şi pentru că valurile mării nu vor zugrăvi aceleaşi peisaje spectaculoase la mal. Vor fi spectaculoase, dar vor fi altele. Doar numele inscripţionat pe stâncă, anii ce-au strâns în cufărul sufletului - amintiri. Toate acestea rămân. Uneori, ele însele, fiind relative!"

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Tuesday 5 May 2015

De unde s-apuci lumea?












"Sunt clipe în care te cuprinde spaima. Că ai să pierzi totul. Că ţi se năruie partea de cer, fără să fi salvat. Astăzi distingi pata gri de culorile curcubeului ce pictau fericirea de odinioară. Te-ai agăţa de ceva, dar nu ştii de ce. Nu-i nici o mână să se ofere. Nu-i nici o mână, gata să te prindă. Nici un braţ să te protejeze. Sub nici un chip, nu-i un suflet care să te mângâie. Nu-i nici o inimă ancorată la sufletul tău, gata să te salveze. Uneori eşti atât de singur. Atât de departe de toţi şi de toate. Parcă nu se mai crapă de ziuă. Ochii-ţi sunt tot mai des plânşi şi cârpiţi de somn. De unde s-apuci lumea? De ce parte să o prinzi ca să nu se deşire? Când peste tot e construită, astăzi, din fire..."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria

Sunday 3 May 2015

Aşa arată lumea mea astăzi...


















 "Aşa arată lumea mea astăzi. Şi o recompun din toate momentele trăite alături de tine. Mai e puţin şi am să mă reîntorc din toate peregrinările. Cu paginile scrise. Cu sufletul împăcat. La întoarcere am să-mi recompun drumul din toate pietrele întâlnite în cale. Fiindcă astăzi, nu le mai văd ca piedici. Astăzi, ele îmi sunt punţi de urcare spre tine. Oportunităţi de a găsi cât mai repede drumul spre casă. Spre inima ta. De-aici, din hamacul viselor mele, nu pierd nici o secundă din viaţa asta frumoasă. Mărturie îmi stau munţii ce mă-mprejmuiesc. Câteva flori de liliac şi macii ce îndrăznesc timid să înflorească, îmi recompun zâmbetul. Îmi recompun cântecul în suflet. Cântecul de drumeţie, care duce negreşit la tine. Aşa arată lumea mea. Chiar şi când sunt departe de tine. Vreau să-mi întreţin lumina. Să nu o pierd, să nu mă abandonez. Nu, cât mai este timp de salvare. În raniţa mea, stau legate toate paginile manuscrisului de faţă. Şi câteva creioane pe care-n aceşti ani de pegrinare, le-am ascuţit la nesfârşit. Promit să am grijă de acest manuscris şi să-l aduc teafăr şi nevătămat. Ca să-l pot redacta. Ţie şi altor cititori cu drag a-l da. De-aici, de unde cu emoţii şi cu dragoste, adesea mă furnici, de-aici îţi trimit adesea fragmente. Câteva rânduri scurte, ca anii de mine să nu te rupă. Şi ca să ştii că gândurile mele-s însemnate, că mă gândesc la noi şi la toate câte se petrec în lume. Nu m-am dus în exil, aşa cum tind să creadă unii. Plecată-s să călătoresc şi cu revenirea-mi, inima la loc să mi-o găsesc! Nu doar în file, ci-n tot ce-i cuget şi simţire, stă astăzi, dragostea mea mai dornică ca niciodată să renască. Promit că am să fiu la timp acasă! În timp util, astfel încât să nu mi se răcească nici o literă în file. Să simţi că pentru tine-i tot ce-am scris în ultimele zile."

- fragment din lucrarea "Montesambra, bărbatul vieţii mele" - Szakacs Nadina Maria