Sunt locuri pe care trebuie să le vedem, porturi spre care navigăm, experienţe pe care trebuie să le trăim lângă anumiţi oameni. Nu ştim cât de uşor ne vom acomoda, nu ştim pentru cât timp vom staţiona...
Mi-a trebuit un semestru să mă acomodez, să vă cunosc mai bine şi să vă apreciez la reala valoare. Am încercat să iau de la fiecare dintre voi tot ceea ce am considerat că îmi va fi de folos în calea mea. Şi nu sunt puţine lucrurile pe care mi le-am însuşit prin voi, cu voi... Cel mai de seamă lucru pe care l-am învăţat în preajma voastră a fost acela că apropierea e un lucru necesar, fără de care noi, ca dascăli, nu am reuşi să fim empatici şi în acelaşi timp ne face mai UMANI...
Am devenit cu voi, prin voi şi nu a fost zadarnică experienţa ce mi-a fost dată să trăiesc. Dimpotrivă, m-a întărit pentru cele ce urmau... Din nefericire, staţionarea mea a luat sfârşit, iar eu mă voi îndrepta către alte zări, necunoscute până şi mie încă.
Ochii sufletului scapără lacrimi de neputinţă, dar sunt lucruri pe care în viaţă, noi înşine, nu le putem controla. Vreau să mă despart de voi cu sufletul - zâmbind, cu sentimente profunde de recunoştinţă deoarece mi-aţi fost alături în activitatea mea, luând tot ce a fost mai frumos ca amintire, conspiraţia pe care a făcut-o la un moment dat Universul, şi anume, de a ne fi cunoscut.
Sunt mândră că am făcut parte din acest colectiv minunat cum este cel de la Şcoala Generală Secusigiu, mândră şi de copiii mei dragi, pe care lăsându-i acum, mă doare sufletul... Vi-i las, pentru a le da aripi şi pentru a-i creşte oameni cu carte, oameni pe care îi voi mai întâlni în calea mea şi de ale căror nume vreau să mă simt mândră, auzindu-le.
În continuare, veţi fi parte din devenirea mea şi voi păstra sincer legătura cu voi.Vă urez din tot sufletul succes în activitatea de la catedră, copii dornici să se afirme şi o viaţă nesfârşită de bucurii şi împliniri personale.
