Nadina

Nadina

Saturday 18 September 2010

Sclipirea din priviri...

Primele zile sunt de acomodare. Cele care le precedă, de ataşare.
Şi toate la un loc, dau naştere emoţiilor... Capete strălucitoare, mânuţe dibace, zâmbete timide...
Sclipirea din priviri le este distinctă. Sunt cei mai puri, mai buni, mai bine intenţionaţi. Sunt foarte fragili, dar în acelaşi timp puternici şi inteligenţi. Ştiu să te respecte, să-ţi tolereze indispoziţiile, să îţi zâmbească complice...

În momentul în care te simţi cel mai puţin motivat, ei sunt cei care te încurajează şi fac toate acele lucruri de care te poţi mândri.
Nu sunt în stare să trădeze ce ai clădit. Şi ştiu, deşi nu prea o arată, să aprecieze ce faci pentru ei.


Sunt ei, COPIII, alături de care îţi petreci zilele şi culegi din ele magia... Cei care ştiu să te aştepte fără să le ceri, care te poartă în gând, care ştiu să te facă să rămâi, să stărui,...şi pentru care PLECAREA TA e o durere de care nimeni nu-i poate lecui...

Sclipirea din priviri mă va urmări în tot ce voi face. Fie că voi fi departe, fie că voi fi aproape - lucrurile frumoase mă vor ţine în picioare, mă vor motiva, vor continua să dea sens vieţii mele şi mă vor determina când am reţineri, să dăruiesc, la nesfârşit, să dăruiesc...

Tuesday 7 September 2010

Verde - culoare demnă de o zână...


Pretutindeni, pe unde am pelegrinat, am fost înconjurată de verde... verde regăsit în diverse nuanţe, forme, perceput la ore din zi sau noapte... verde care este reflectat chiar de ochii mei... şi cred că nu există Vărsător care să nu iubească culoarea verde (mie îmi place mai nou şi albastrul) ...

Rochiţe verzi, cercei verzi - fie ei fluturaşi sau trandafir - , gablonţuri verzi, mărgele verzi, o infinitate de verde - de la nuanţe de verde închis până la cea mai deschisă nuanţă...

Însă în verdele din natură mă regăsesc cel mai bine... perceput de ochii mei verzi, care pe alocuri mai absorb din puterea naturii şi îşi depozitează resurse pentru timpurile în care nu vor mai fi atât de verzi...

Culoare demnă de o zână... sună frumos... însă eu nu mă cred o zână... mai degrabă sunt un om supus greşelilor, care uneori face şi lucruri bune... important e că sesizez când greşesc, recunosc, încerc să mă îndrept... ceea ce înseamnă ceva.
Doar două peceţi - de un verde frumos - regăsesc în cuprinsu-mi: doi ochi veseli şi surâzând, doi ochi lăcrimând pios la încercările la care îi supune viaţa, doi ochi ce se deschid pentru lume, doi ochi ce îşi dau unul altuia paginile clipind efemeritatea uneori dureroasă a momentelor ce le-am vrea eterne, dar care sfârşesc când nici n-am clipit...

Câte idei se pierd oare într-o clipă în care nici nu clipim?? Dar dacă clipim mai des, accelerăm intensitatea trăirilor?? Sau timpul ni se scurge printre gene mai nerăbdător??
Nu ştiu, însă ştiu că verdele meu veghează asupra acestor lucruri... sunt întrebări pe care mulţi şi le pun... dar nu suntem în măsură să oferim răspunsuri complete când n-am experimentat nici măcar pe jumătate din ceea ce suntem şi vrem să fim...

Şi totuşi, hai să fiu zâna bună, să alerg după stele în noapte... şi totuşi ce fac când mă identific cu Licurici? Îmi aprobaţi dubla identitate?? Sau o să-mi spuneţi zână bună care aleargă precum un Licurici dispărând în noapte după ce a înfăptuit ce şi-a propus..?? Probabil, las la latitudinea voastră... poate îmi redaţi gândurile şi-n scris... până atunci VERDE am zis ;))



Sursă de inspiraţie pentru articol:
Eu şi o prietenă ne dădeam replici pe Facebook abordând diverse subiecte... Ea, Mădălina, are descărcate în albumul ei denumit sugestiv "My friends" trei fotografii ce mă reprezintă.
După cum mă ştiţi, cel mai adesea îmbrac culoarea verde sau se poate să mă fi născut cu o afinitate spre această culoare - de ce nu, să mă fi născut chiar verde? Glumeam :P
Sub una dintre fotografii era postat un comentariu de către o persoană de origine turcă (am presupus noi)... pe care Mădălina l-a tradus cu Google translate şi aducea foarte mult cu titlul blogului... evident această întâmplare este şi sursa inspiraţiei mele... (evident :P, Mădălina, nu sunt de acord cu Google translate...).

Monday 6 September 2010

Sosit-a în prag primăvara

Concursul naţional de creaţie literară "Ionel Teodoreanu",Iaşi,2010...

Călean Cristiana, clasa a VI-a
prof. îndrumător: Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală „Adam Müller Guttenbrunn”
Zăbrani, judeţul Arad


Era o zi frumoasă de primăvară, soarele strălucea şi florile se lăsau mângâiate de adierea vântului. Păsările ciripeau voioase prin copacii înfloriţi. Iarba verde încet, încet răsărea din pământul încălzit de razele soarelui. Albinuţele cântau voioase printre păpădiile galbene. Fluturaşii coloraţi şi veseli zburau fericiţi admirând lalelele roşii şi galbene, care îşi deschideau petalele pentru a-şi arăta, mândre, frumuseţea.
Cerul de un albastru deschis ne arată frumuseţea sa deplină, nici un norişor nu se arăta pe cerul strălucitor. Nişte copii drăgălaşi se zăreau prin iarbă. Lăcrămioarele albe precum spuma laptelui aşteptau nerăbdătoare să fie culese şi aşezate în coşuleţe.
Se puteau zări mingi colorate şi de toate dimensiunile, aruncate în sus de copiii dornici de joacă. Roţile bicicletelor se mişcau frenetic, la fel zbârnâiau şi trotinete-le sub glasurile cristaline şi clar precum nişte ape limpezi ale copiilor.
În curtea fiecărui gospodar se vedeau pomi înalţi şi veseli, cu frunzele verzi şi bucuroase, legănate de vânt şi sprintene la sosirea primăverii. Chiar şi micile necuvântătoare caută ca în zilele precum acestea să se joace. Pisicuţele se răsfaţă în iarbă cu un ghemotoc de aţă între lăbuţe. Căţeii se joacă lătrând cu bucurie. Căluţii se înfruptă din iarba fragedă şi presupun, pentru ei, foarte gustoasă.
Fiind o zi splendidă, cu acordul mamei, mi-am luat sora la plimbare la nişte verişori. Pe drumul spre casa verişorilor noştri ne-am întâlnit cu prietenele mele şi am hotărât să poposim puţin cu ele. Din păcate, timpul era limitat, aşa că a trebuit să ne luăm la revedere şi să ne vedem de drum.
Am pornit la pas şi la un moment dat am ajuns şi la verişorii noştri. Am povestit cu ei, am luat cina. După aceea, poposind pe prispa casei, am privit luna, stelele. Totul era atât de frumos, părea ireal.
Stelele străluceau atât de puternic, cerul era de o seninătate rară. Luna părea a încerca să ne spună ceva, zâmbind, sclipind a aduceri-aminte din galaxia stelelor şi-a închipuirilor celeste. Privind către stele, am compus un cântecel dedicat copiilor care nu au părinţi:

Precum stelele sclipesc,
Ai tăi părinţi te iubesc,
Şi sigur într-o bună zi
Cu ei te vei întâlni.

Este un cântec frumos, însă şi foarte trist.
S-a făcut târziu. Intrăm în casă cu toţii. Mătuşa ne pregăteşte un desert foarte bun, care ca aspect, dar şi ca gust arăta foarte bine. L-am savurat din plin mulţumindu-i pentru grija-i şi bunătatea cu care ne servise.
Ne-am pus în pat. E rost de noapte bună! Sclipirile de stele îmi scapără iarăşi în minte, adorm privind luna. Câtă pace, copiii dorm, somn uşor necuvântătoarelor. Linişte deplină!
A doua zi, unchiul nostru ne-a făcut o surpriză promiţându-ne o drumeţie în pădure. Ne-am pregătit conştiincioşi rucsacul şi nerăbdători am pornit pe calea pe care speram să găsim aventura.
După un drum lung, am poposit şi noi undeva. Am savurat apa rece de izvor. Arşiţa primăverii se făcea resimţită. Nu era încă vacanţă, dar simţeam paşii acesteia şi îi adulmecam.
Am coborât în vale, ne-am instalat cortul şi am vizitat împrejurimile. Am zărit râul, curgând limpede şi liniştit. Apa era rece, cristalină. Ropote la gura de vărsare dădeau senzaţia de cascade şi de vis. Flux - reflux. Linişte, a naturii chemare.
Copacii erau verzi, cruzi, nepătrunşi de frică înmugureau deschizându-ne noi căi de explorare. Am surprins şi iepuraşi alergând. Iepuraşi cu care nu puteam ţine pasul. În fuga lor, pupilele se măreau, mie îmi creştea dorinţa de a le ţine isonul. Am prins unul, l-am ţinut în braţe, l-am răsfăţat. Am zărit o vulpe. Mândră în felul ei, păşea făcându-ne în ciudă. Am făcut un picnic. Mare veselie, mare, zâmbete de copii culese de unchiul din zbor, joacă, jovialitate.
Am creionat până şi portrete: ale noastre, ale vreunui copac glumeţ, un iepuraş mai îndrăzneţ, o floare mai răsărită printre celelalte. Nu l-am putut creiona pe un-chiul. Nici nu aveam cum. Fire energică, nu stătea o clipă locului.
Spre seară, am rămas în acel loc unde ne instalaserăm corturile. Am făcut un foc mare de tabără şi am depănat, până târziu în noapte, poveşti. Cred că îmi va rămâne întipărită drumeţia plănuită de unchiul meu. E ceea ce aveam nevoie.
La primele raze de soare ne-am deşteptat din somn. Eram somnoroşi fiindcă am stat până târziu. Am pornit uşor către casă unde ne aştepta mătuşa.
Am petrecut încă o zi alături de rudele noastre dragi, iar spre seară ne-am întors acasă unde le-am povestit părinţilor ce frumos petrecurăm noi. Abia am aşteptat să ajung acasă, să îl strâng pe Toby, pisoiul meu, la piept.
Mulţumesc primăverii pentru felul său încântător de-a fi. Ne cucereşte clipele cu razele sale încântătoare, ne dăruieşte bucurii nespuse. Mulţumesc că ai sosit, primăvară dragă. Eşti mai mult decât mi-am putut închipui. Odată cu tine visele încep să prindă contur, jocul de copil reînvie, sufletul tresaltă şi vibrează la fiecare atingere.
Când vine primăvara, natura îşi spală chipul în semn că a ieşit de sub auspiciul anotimpurilor reci şi rigide, lăsând loc frumosului.
Şi totuşi, de ce aceste frumuseţi sunt trecătoare? De ce se substituie una alteia? Primăvara a căpătat noi rezonanţe în sufletul meu. Îi păstrez un loc special, de unde nu poate nimeni fura strălucirea ei.

Vasilciuc Vinicius


Concursul naţional de creaţie literară "Ionel Teodoreanu", Iaşi,2010...

Clasa a VI-a
prof. îndrumător: Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală “Adam Müller Guttenbrunn“
Zăbrani, judeţul Arad

MAMA

Mamă, mamă dulce mamă,
Te iubesc şi te-am iubit
Tu mi-ai fost mereu aproape
Chiar şi-n ceasul cel cumplit.

E dorul acela de mamă
Că-n anii mei mici m-ai crescut
Sfioasă, cu grijă şi teamă
Mi-ai fost mângâiere şi scut.

Vin gânduri atâtea,
Noiane întregi de-amintiri
Lăsând fiecare-n amintire
Amprenta curatei iubiri.



ÎN DIALOG CU DRAGOSTEA

Iubitul: Peste luna luminoasă
Îţi zăresc ochii arzând
Şi te-aştept în seara aceasta
La hotar de dor şi gând.

Sunt plecat din ţara mea
Dar când voi reveni iară
Vreau cu mine s
ă rămâi
Să-mi fi stea seară de seară.

Iubita: Te aştept iubitul meu
Eu te voi iubi mereu,
Când vei reveni la mine
Vor fi zări de doruri pline.

Luna ne va cununa,
Râul ne va săruta,
Din Eminescu îmi vei recita
Ţinându-mă în poala ta.



EMINESCU

Eminescu, Eminescu
Cel mai drag poet citit
Toţi bogaţii, toţi săracii
Te-au iubit şi te-au dorit.

Toate cărţile ce-ai scris
Noi cu drag le-am răsfoit
Fiecare poezie am citit, am recitat
Codrul ştie frumuseţea poeziei
Fiindcă lui i se arată
Luceafăr, în splendoarea toată.

SCLIPIRI DIN FLOAREA MEA

Era odată o floare,
P floare minunată
Care de fiecare dată
Era parfumată.

Parfumul ei şi astăzi
Ne-ncântă în bucurie
Şi când vântul adia
Floarea, mireasma-şi răspândea.


PRIMĂVARA

Iată cum în zborul ei - iarna,
A plecat de pe la noi
Şi cu mireasmă de floare - primăvara
N-a uitat că-i vremea ei.

Toţi o aşteptam pe cale
Să ne dea vieţii culoare
Că ne-a fost destul trei luni
În a iernii închisoare.

Şi tresaltă iar pământul,
S-a trezit din nou la viaţă
Să-şi arate măreţia
Printre cântece şi jocuri
Ne expunem bucuria.

Simon Jessica

Concurs naţional de creaţie literară "Ionel Teodoreanu", Iaşi,2010...

clasa a V-a
prof. îndrumător: Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală “Adam Müller Guttenbrunn”
Zăbrani, judeţul Arad

SĂ PREFAC ÎN DRAGOSTE LUNA

E noapte, afară
Dar cine poate dormi?
Când luna răsare,
Precum o zare...

Şi tremură codrul,
Crengile-şi flutură-n vânt
Se-aud depărtări...
Ce o fi oare?
Un cântec de dor, de alinare?

Şi-mi spune mama
Cu blândul ei glas,
Să cuget la clipele ce ne-au rămas
Să ne-amintim de Eminescu mereu
Astăzi, aici, mâine şi-ntotdeauna
Să privesc către Luceferi
Să prefac în dragoste luna.



PRIMĂVARA

Bună ziua primăvară!
Te întâmpinăm în prag
Şi privim cum îmbraci haina
Şi ne-aduci un zâmbet drag.

Primăvară preafrumoasă
Ai venit ca să ne dai
Jocul fără de-ncetare
Zile lungi, armonioase
Serile cu lună plină
Când ne-aduni din nou în case.



O RAZĂ DE LUMINĂ

O rază de lumină
Ne cheamă azi pe noi
Şi farmec se adună
Când ştim că fiind copii
Putem în voie să iubim
Orice mişcare de sub soare,
Bobocul înflorit devreme
Că nu avem de ce ne teme.

O rază de lumină
Vegheri sub ploi de stele
Şi adunând din gânduri
Cele mai mari minuni
Când alergând după noroc
Lumina pâlpâie fără-ncetare
Şi vrând s-ajung către lumină
Prefer copil ca să rămân
Am timp s-ajung şi mare.



CE ÎNTÂMPLARE MINUNATĂ

Ce întâmplare minunată
Ne-ntâlnim de fiecare dată
Fără a şti destinul pe care căi ne poartă...
Iubirea mea-i încrezătoare
Într-o inimă prea mare
Ce întâmplare minunată
Tu băiat, iar eu - o fată
Să fim mereu laolaltă.



DIN DEPĂRTARE TE ZĂREAM

Din depărtare te zăream
Şi mi-aminteam că a trecut un an
Sau poate chiar mai bine
De când, din amintiri
Au rămas numai ruine.
Oricât de mult încerc
În alţii să te regăsesc
Mi-e teamă ca să nu greşesc
De-aceea poate rătăcesc
Într-un târziu, în braţe cu fotografia ta
Privind la depărtări ce nu te vor chema.
Astăzi nimic nu mi te va mai reda
Nici soarele, nici ploaia
Nici liliacul înflorit
Şi plâns-au florile,
După iubirea ce din faşă încă a murit.

Sas Robert

Concursul naţional de creaţie literară "Ionel Teodoreanu", Iaşi,2010...

clasa a V-a
prof. îndrumător: Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală “Adam Müller Guttenbrunn“
Zăbrani, judeţul Arad

DOAR UN SUFLET

Eu, Doamne, sunt doar un suflet de copil
Şi răsărit în plin April
Te rog să dai părinţilor
Multe bucurii în viaţă,
Fericiri din partea mea
Şi să îi ţii sănătoşi
Pe părinţii mei frumoşi.

Doar un suflet eu pot fi
Ce nu poate mult greşi
De-aceea îndrumă-mă
Şi pe cale cheamă-mă.

Învaţă-mă să fac doar bine
Să port îngeri lângă mine
Şi în buna Ta dreptate
Să fiu plin de bunătate.

Doar un suflet, o fiinţă
Încărcată de credinţă
Nu cer multe, să cresc mare
Şi frumos ca şi o floare.



TE STRIGĂ UN COPIL

Te strigă un copil pe nume
Şi pleci, uitând de toate-n urma ta
Şi plânge sărmanul, nu poate
Răbda, indiferenţa ta....

Te strigă un copil cu glasul
De înger care cere ajutor
Nici nu priveşti la cel rămasul
Nici nu te îngrijeşti de el.

Te strigă un copil cu lacrimi
Cu glasul înmuiat de dor
O îmbrăţişare ar fi de-ajuns
Ca preţ al anilor ce mor.

Te strigă un copil cu disperare
Luptându-se cu clipa grea
Tu nici habar dar nici răbdare
Nu ai să vezi ce sufletul acela vrea.

Te strigă un copil zâmbind pe cale
Cu braţele deschise larg a căutare
Crezând că-şi va găsi o alinare
În reci, braţele tale.

Dar poate să aştepte
Înfrigurat şi singur
Tu n-ai răspuns pentru nici o chemare,
Eşti mult prea cufundat
În altă căutare.



EŞTI MINUNATĂ

Tu mamă, glas dulce de rai
Eşti minunată între toate
Speranţa că eşti veşnică îmi dai
Şi-mi faci clipele minunate.

Eşti minunată mama mea
Binecuvântare Dumnezeu să-ţi dea
Eşti braţul straşnic care nu mă lasă
Eşti îngerul ce mă veghează.

Lumini se-aprind prin tine şi în preajma ta
Eşti minunată, doamna mea
Tu m-ai născut şi m-ai crescut cu dragoste de mamă
Eşti fericită precum şi te cheamă.

Eşti minunată, tu femeie-ntre femei
Ca tine simt acum că nu-i nici una,
Ai darul de-a mă mângâia
De a-mi uşura o noapte grea
Şi pentru toate-ţi mulţumesc,
Mămica mea.


UN GLAS FERMECĂTOR

Ce să fie oare?
Un glas blând de soare
Dă din aripioare

Şi trimite raze
Bucurie nouă,
Fără să mai plouă.

Glasul unei flori
Cu multe culori
Cu petale sute,
A-nceput azi să cuvânte.

Şi natura toată
Cântă minunată
Stelele tresaltă
Bucurie-naltă.

Cine ar putea,
Astăzi să ne dea
Bucurii nespuse
Şi daruri ascunse?

Glas fermecător,
Zâmbet răpitor,
Căldură de rază,
Îmbrăţişări de amiază.



DOAMNA ÎNVĂŢĂTOARE

O văd venind pe cale
Pe cine credeţi oare?
E doamna învăţătoare.

Blajină şi supusă,
Cu fruntea gânditoare,
Obrajii arşi de soare.

La piept poartă o broşă
Simbol de primăvară,
Frumoasă-i stă prinsă
O cală.

E doamna ce mă-nvaţă
Ce-mi poartă copilăria
Şi-n toate îmi oferă,
Senină, bucuria.

Cu toţii o ghicim
Când este supărată
Căci plânge biata fată,
Nu-şi poate lacrimile-opri.

Buzele uşor îşi muşcă
Priveşte visătoare,
S-o vezi e o încântare.

Când este fericită
Tresaltă şi palpită
Dă viaţă lucrurilor
Şi risipeşte orice nor.

E doamna învăţătoare
Surâs dar şi candoare
Femeie minunată
De Dumnezeu lăsată.

Veşnic împăciuitoare
De noutăţi abundă
Hrănind a noastră minte
Ce-i mai mereu flămândă.

E doamna ce m-ajută
Să-mi zvânt o lacrimă când doare
E luptătoare care
Trimite soli în zare.

Cu ea mă simt în siguranţă
Şi văd altfel culorile, parcă deschise
Şi stând în preajma ei, mă simt
În basm sau poate-n vise.

Pentru-a ei bunătate
Zile cu soare-am da
Doar să-i vedem pe chip
Mereu mângâierea.

Şi de o supărăm
Tot ea e împăciuitoare
Ne vindecă tristeţea şi avântul
I se citeşte pe buze, blând - cuvântul.

Doamnei învăţătoare
Cu toţii îi suntem fii
Şi culegând flori de pe cale
De toate-i dăruim, agale
Dar nu câte ar merita,
Ea care, pentru noi, s-ar sacrifica.

Postolachi Alexandra

Concursul naţional de creaţie literară "Ionel Teodoreanu", Iaşi,2010...

clasa a VI-a
prof. îndrumător: Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală “Adam Müller Guttenbrunn”
Zăbrani, judeţul Arad


CĂTRE MIHAI EMINESCU

Un băiat cu plete negre,
Eminescu îşi spunea,
Prin poezia lui frumoasă
Sufletul mi-l mângâia.

Când Luceafărul se-arată,
Eu mi-l şi imaginez,
Prin pădure şi prin codri,
Coborând, cu el visez.

Când vântul uşor adie
Printre crengile de pin
Pe Luceafăr îl zăresc,
Îl admir şi îl iubesc
Deşi e neomenesc.



VISUL MEU

E seară, iar luminile se sting
Adorm, însă fiorii mă cuprind
Iar dintr-o dată,
Într-o poveste par să mă fi confundat
Şi era cumva, ciudat...
Erau prinţi, eram prinţese
Ca să vezi al nopţii vis
Ce poveşti poate a ţese...
Visul meu frumos şi efemer
A fost, cred, dar de la cer
Ca să nu uit niciodată,
Că deşi, lumea se pierde
Poate fi şi minunată.



AŞ VREA SĂ FIU...

Aş vrea să fiu un nor
Şi să mă-nalţ uşor
Departe, în zare
Cât mai departe,
Unde nu pot pătrunde
Intrigi şi răutate.

Aş vrea să zbor,
Să fiu o zână,
Să mă transform
În mamă bună.
Să pot da tuturor copiilor
O mângâiere, o alinare
O îmbrăţişare, o sărutare.

Aş vrea să fiu
Plimbată către toate
Lumile posibile
Dacă se poate.

Aş vrea, întruna, ca nebuna
Să ocolesc priviri ce ard
Şi să răzbat mulţimea toată
Aş vrea din răsputeri
Să răsplătesc o crudă soartă.



IUBIREA PRIMĂVERII

Iubirea primăverii
Şi crudul fir al ierbii,
Galbenul lalelelor,
Şi strănutul de puf
Al păpădiilor.

Iubire cu promisiuni deşarte
Nopţi petrecute
De acel - el - departe,
Zile pustii şi frunze rătăcite
Primăveri de care
Doar verdele de catifea
Mi-aduce, azi, aminte.

Iubirea primăverii
Când totul chiar se cere:
Un dor şi-o apă lină
Un zumzet de albină,
Priviri clar căutate
Şi uitate ocheade.

Iubesc ape, iubesc mări
Iubesc calde primăveri
Şi marea eu o iubesc
Când de tine-mi amintesc.

Iubesc calmul primăverii
Zâmbetul nemângâierii
Glasul dulce-amar al trădării
Şi ochii ce nu se dau uitării.

Iubesc frumuseţea ta
Când miroşi a primăvară
Îţi iubesc sufletul de mai
Când cu mireasmă de tei
Eşti al meu, şi nu al ei.



PRIMĂVARĂ - TIMP FRUMOS

Timpul trece, nu rămâne
Glasul cu paşi repezi tace
Toate-şi scutură un nume
Nu-i om, fără de verde, să se-mbrace.

Primăvară, timp frumos
Cât de mult eşti aşteptată
Tu, natură, preacurată
Dai fiori, hrăneşti speranţe
Vii, aduni în urma ta
Tot ce-un suflet îţi va da.

Soarele cu strălucire,
Nori senini fără umbrire,
Chip în lumină scăldat,
Glas în lacrimi înecat,
Inimă de căutat,
Un sărut de neuitat.

Primăvară, draga mea,
Toate vor să ţi se dea:
Umbra teiului în floare,
O narcisă zâmbitoare,
Scâncetul unui copil,
Adiere de April.

Primăvară, timp frumos
Străduieşte-te să stai,
Clipe dragi să ne mai dai.
Nu pleca atât degrabă
Te mai vreau o lună-ntreagă
Zâmbitoare şi frumoasă,
Primăvară, îmi eşti casă.

Petrovici Dian

Concursul naţional de creaţie literară "Ionel Teodoreanu", Iaşi,2010...

clasa a VI-a
prof. îndrumător: Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală “Adam Müller Guttenbrunn”
Zăbrani, judeţul Arad

ÎNDRĂGOSTIT

Eu sunt poet
Dar mai presus de toate,
Sunt doar un biet îndrăgostit
De dor cuprins, în noapte...

Şi trec prin zile, şi trec prin noapte
Uitând de mine,
Uitând de toate.

De tine, însă
Eu nu pot uita
De tine aprinsă-mi este inima
Şi orice sens astăzi aş da
Eu fără tine nu pot fi, nu pot exista!



COPACUL

Câţi oameni oare nu s-au odihnit
Sub umbra ta, copac, de timp îmbătrânit?
Şi-acum mai am speranţă şi lumină
De verdele coroanei tale mi-este viaţa plină.

Toamna este la sfârşit
De-aceea lângă tine ne-am oprit
Coroana ta de frunze mângâie,
Covor formează-ntruna...
Tu, mie-mi eşti, copac iubit
Poezia, clipa, furtuna
Să ştii însă că nu te compari cu nici una.

DOR DE TINE

Eu port în mine
Şi stări de rău şi stări de bine
Şi-un mare dor
Pe care nu pot să-l alin,
Mereu suspin.
Şi-ncerc să scap de chin,
Dar nu-i uşor,
Numai iubindu-te
Poate să-mi fie dor.



STROFĂ

Mă-ntorc şi-acum
Spre locul primei întâlniri
Adulmec mirosu-ţi,
Mi te-nchipui întruna
Adun cu o mână, de liliac - floarea
Iar cu cealaltă adun amintiri.


GÂNDURI

Multe gânduri
Mi s-au scurs, astăzi,
Printre rânduri.
Am scris întotdeauna
Dar cine le-nţelege?
Fiindcă iubind, scriind
Năuc fiind, nu-i lege
Nici taină toate acestea ca să le dezlege.

Nistor Roxana

Concursul naţional de creaţie literară "Ionel Teodoreanu",Iaşi,2010...

clasa a VI-a
prof. îndrumător: Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală “Adam Müller Guttenbrunn”
Zăbrani, judeţul Arad

EMINESCU

Eminescu, Eminescu
Tu, al nostru, poet drag
Ai aprins lumina-n ţară
Tu fiinţă solitară...

Ne-amintim şi regretăm
Poezii îţi recităm,
Cu aducere aminte
Ne rugăm la cele sfinte...

Multă vreme a trecut
Dar nu te-ai mai abătut
Nicicând în calea mea,

Luceferi mari
Doar versuri ne trimit,
Şi deşi nu-i zărim prea des,
Deşi promit...



MAMA

Mama mea, de ziua ta
Îţi ofer dragostea mea
Şi din suflet îţi doresc
Sănătate şi succes.

Cu lumina ta cea caldă
Şi cu ochii tăi frumoşi
Luminezi intens fiinţa-mi
Faci copacii bucuroşi.

Din frumoasa-ţi dragoste
Şi din iubirea-ţi aleasă
O, tu mamă, preafrumoasă
O mulţime-am învăţat.

Tu, înger să-mi rămâi
Din ceasul cel dintâi
Pân’ la ceasul cel din urmă
Aleasă a copilăriei şi paşnică stăpână.



TOAMNA

Câte-o frunză, câte două
Secerate la pământ,
Frunze argintii, uscate
De copac s-au despărţit.

S-au dus iar păsărelele,
Cuiburile-s goale şi pustii
Au lăsat în urma lor
O privire cu mult dor
Şi copacii care plâng
După frunza tremurând…



CIUPERCILE

Prin pădurea-ntunecoasă
Adesea încep să răsară,
Lângă un arbore
Prind viaţă
Şi când cresc mai mărişoare...
Copiii le culeg cu drag
Pentru că le place pălăria lor,
Tulpina ce de vânt se-anină
Şi când, le-alege, a mamei, privire senină!



CERUL, SOARELE ŞI NOI

Cerul e-n lume ştrengar
Soarele-i veştmântul lui
Încercăm, noi, în zadar
Să prindem, în palme,
Adierea vântului...

Cerul, soarele şi noi
Porniţi într-o bună zi,
Am cules cu bunătate,
Flori frumoase, colorate
Şi le-am făcut curcubeu.

Pentru mine, pentru tine,
Pentru noi, purtaţi de bine,
Pentru-ntreaga omenire
Însetată de iubire.

Nistor Denis

Concurs naţional de creaţie literaă "Ionel Teodoreanu", Iaşi,2010...

clasa a VI-a
prof. îndrumător: Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală “Adam Müller Guttenbrunn”
Zăbrani, judeţul Arad

EMINESCU, EMINESCU

Eminescu, Eminescu
Ce mai faci tu, Eminescu?
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme a trecut.
Viaţa-i grea, dragostea-i mare
Când zăreşti o domniţă-n cale.
Eminescu, Eminescu,
Dragul nostru Eminescu,
De ce nu ne mai aduci
Versuri scrise din clăbuci?
Eminescu, Eminescu
Te iubim, noi, Eminescu
Şi mereu vom celebra
Naşterea şi moartea ta.



FLORICELE ÎN STELE

Floricele, floricele
Dragostea mea văd în stele
Dacă nu-mi văd dragostea
Visez că zbor spre o stea.
Floricele, floricele
Aş vrea să ajung la ele
Floricele, floricele
La dragostele mele.
Iar dacă nu pot rezista
Îmi apare dragostea
Şi mă contopesc cu ea
Vă iubesc, dragi floricele
Vegheaţi visurile mele.



ÎNDRĂGOSTIT

Vă întrebaţi ce e cu mine
De ce dau vieţii mai mereu culoare?
Există un motiv anume
De asta, eu exist sub soare.
Iubesc, respir, trăiesc prezentul
Contează numai clipa care
Ne aduce-alături ca din întâmplare.
Iubesc şi sunt îndrăgostit de toate
De părul ei, de mâna ce culege flori
De vocea blândă care mă trezeşte-n zori.

Îndrăgostit, cu capu-n nori
De ea pe veci încătuşat
Dacă aţi vrut să ştiţi motivul
Iată că acum l-aţi aflat.
Ca ea nu-i rază şi nici soare,
Nu-i licăr sau privighetoare
Cât o iubesc nu pot cuprinde
Dar ştiu că doar ea stăruie în inimă şi-n minte.



TRISTEŢE ŞI BUCURIE

Am atins clipa în care
Zâmbetul sărută lacrima
Înainte de culcare.
Zâmbet şi tristeţe
Se-mpletesc pe chipu-mi toate
Altele în urmă-le se-ngrămădesc
Dar a le-ajunge
Nici una nu poate.
E rost de noapte bună
În nopţi când lacrima un zâmbet ceartă
Şi să se ierte
Una pe cealaltă se-aşteaptă.
Zâmbet şi tristeţe
Durere şi tandreţe
Un amalgam de vise
Mereu cu paşi gonind
Şi rămânând întredeschise.



TOAMNA

Pe când frunza, să cadă-ncepea,
Bruma uşor, peste toate lucea
Copiii se pregăteau cu sfială
Să-nceapă un nou an de şcoală.
Ploi interminabile
Zile mohorâte,
Depărtate zile senine
Ploi dese, urâte
Ce-aveţi cu mine?
Plecaţi, nu mai staţi
Deloc nu mă bucuraţi
Fondul sufletesc mi-l tulburaţi.

Curac David

Concursul naţional de creaţie literară "Ionel Teodoreanu", Iaşi,2010...

clasa a V-a
prof. îndrumător:Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală “Adam Müller Guttenbrunn”
Zăbrani, judeţul Arad

PRIMĂVARA-I BUCURIE

Toată lumea ca să ştie
Primăvara-i bucurie
A sosit acum în prag
Aducând verdele cel drag
Şi păsărelele în crâng
Cântă-al veseliei cânt.

Copilaşii drăgălaşii
Sprintenei ca iepuraşii
Peste tot, chiar şi-n câmpie
Sunt purtaţi de bucurie.
Bucurie ce s-arată
Primăvara asta toată
De la murmur de floare
Până la zâmbet de soare.



VACANŢA MARE

Toţi copii-s fericiţi
Azi vacanţa a sosit
Fiecare planuri are
Timp liber, jucărioare.

Toţi copiii cântã cor
De dragul verilor
Imnul veseliilor
A sosit vacanţa mare
Zâmbet pentru fiecare.



A SOSIT TOAMNA

A sosit toamna bogată
Cu mult rod îmbelşugat
Toţi adună de prin vii
Struguri zemoşi, aurii.

Păsări călătoare-n zbor
Păşesc către alte ţări
Gutuile toate-s coapte
Se miceşte draga noapte.

Frunzele uşor uscate
Stau pe jos cam răsfirate
Şi-n bătaia vântului
Dau viaţă covorului.

A sosit pe la noi toamna
Caldă e precum arama
Miroase-a must prin podgorii
Se-aud glasuri de copii.



VIS DE VARĂ

Vara, anotimp dorit
De toţi copiii iubit
Ai cer senin şi frumos
Soarele misterios
Toată natura rodeşte
Şi suflarea-ntinereşte.

Păsărelele ne-ncântă
Mieluşei pe câmpii zburdă
Toate-s vis şi armonie
Într-un puf de păpădie.

Vis de vară, de copil
Vis de zarvă inutil
Asta este vara mea
În care voi colinda
Mândrele, poienile,
Dealuri cu livezile.



DOR DE EMINESCU

Doi Luceferi cad în grabă
Precum fulgii de zăpadă
Mândră se arată luna
Şi îşi expune cununa.

Un dor de copilărie
Astăzi mă răscoleşte,
Poetul Eminescu, pare că ne priveşte,
Un singur vers de-al său ne-nsufleţeşte.

Corbei Laura

Concursul de creaţie literară "Ionel Teodoreanu", Iaşi,2010...

clasa a VI-a
prof. îndrumător:Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală “Adam Müller Guttenbrunn”
Zăbrani, judeţul Arad

MIHAI EMINESCU

Un copil frumos pe lume
Eminescu îi spunea
Avea ochi strălucitori
Părul precum gutuia.
Cu obraji-mbujoraţi
Obişnuia să compună
Cu un sentiment de dor
Poezii despre natură.
Dar îşi scria şi dragostea
De neam, de ţară
Şi mult mai suspina
Când părea că dragostea-l înşeală.



ÎN GRĂDINĂ

În grădina de legume
Creşte-un fir fără de nume
Cum să ştii cum se numeşte
Până ce nu va mai creşte?

Ceapă, usturoi sau linte?
Nu! C-ar fi-ncolţit cuminte,
Lângă altele-n răzoare,
Ce să fie atunci, oare?

În sfârşit s-a înălţat
Chiar şi frunzele i-au dat
Ca să vezi la o adică
Era doamna Levănţică!



SOARELE MI-A ZÂMBIT

Dimineaţă a răsărit,
Soarele şi mi-a zâmbit
Şi-a expus iar strălucirea
Transmiţându-ne iubirea.

Razele m-au încălzit
Florile au înflorit
Gingăşia lor curată
E rază-n suflet scăldată.



CĂRŢILE SFINTE

Cărţile sfinte
mi-aduc aminte
de vechile slove,
studenţii cu robe.
În scriptă e scris
Că nu e un vis
Să scriu şi eu cândva
O carte-nchinată tuturor
Scrisă cu drag şi cu dor.



LIMPEZI SPERANŢE

Amintiri din luna aprilie
Când soarele mijea uşor la fereastră,
Limpezi speranţe, sclipiri în priviri
Vorbe spuse cu multă dulceaţă.

Speranţe, speranţe şi mult dor
Clipe ce trec prea uşor
Zâmbetul lacrimilor de altădată
Îmi brăzdează faţa curată.

Călean Cristiana

Concursul naţional de creaţie literară "Ionel Teodoreanu", Iaşi,2010...

clasa a VI-a
prof.îndrumător: Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală “Adam Müller Guttenbrunn”
Zăbrani, judeţul Arad
ADU-ŢI AMINTE

Adu-ţi aminte cum era înainte
Ne plimbam printre flori
Şi multe culori
Dar acum toate s-au schimbat,
Florile s-au uscat...

Păsărelele cântau,
Albinuţele dansau,
Acum nici una nu mai cântă
Nici codrul nu cuvântă.
Un cer înnorat
S-a lăsat peste întregul sat.

Frunzele uşor zâmbeau,
Fluturaşii ne şopteau,
Dar la fel ca altădat’
Frunzele iar s-au uscat.

Îţi aduci aminte oare
Cum era iarna prin zare?
Zăpada se-aşeza uşor...
Fulg de nea călătorea
Bucurându-mi inima.


IARNA

A venit iarna geroasă
De acuma stăm în casă
Copii, nu vă speriaţi
Bulgării îi aşezaţi...

Bulgăraş cu bulgăraş,
Făcând un om drăgălaş
Cine viaţă vrea să-i dea
Omului născut din nea?

Săniuţa o gătim
De joacă ne pregătim
Sus, pe deal, ne vom sui
Şi cu drag vom chicoti.

Seara când vom reveni
Luna, cald ne va zâmbi
Pe margini îngheţată
Rotundă şi buclată
Sub plăpumioară noi vom adormi
Cu povestiri pentru copii.


PĂRINŢII MEI

Cine mă iubeşte oare
Cel mai mult şi cel mai tare?
Cine m-ajută mereu
Şi la bine şi la greu?

Sunt părinţii cei iubiţi
De copii preafericiţi
Învăţându-ne de bine
Şi-având grijă şi răbdare
Copil fiind - să cresc mare.

Eu mă rog la Dumnezeu
Să îi ajute-ntotdeauna
Mereu îi voi aprecia
Sunt cei mai buni părinţi
Şi cei mai deosebiţi.


VISUL

O floare de ai fi
Te-aş culege în fiecare zi
Chiar şi vântul de-ar sufla
Eu tot voi sta,
Şi-nfrigurată, culegându-te
Te voi transforma în caldă primăvara mea.

Şi stele vor străluci
Luna dragă-mi va zâmbi
Ziua când iar va veni
Soarele mă va-ncălzi.

Albinuţă eu voi fi
Şi din nou voi bâzâi
Chiar un vis dacă ar fi
Să mă trezesc nu mi-aş dori
Ci să-mi păstrez visul de aripi.


MAREA

Cu părul lung, lăsat pe spate
Cu ochii negri şi frumoşi
Stau pe nisipul ce mă arde
Şi-ascult ai mării paşi gălăgioşi.

Dar marea îmi spune mai mereu
Că-n valuri mă va inunda
Şi-o scoică de sidef va-nchide
În mare, inima mea.

Ale mării valuri însă n-au uitat
Visul de copil de altădat'.

M-am întrebat, nu doar o dată
Ci poate de mai multe ori
Cum poate marea înspumată
Să-mi dea emoţii şi fiori?

Dar acum s-a terminat
O furtună, peste marea ochilor, s-a aşezat
Ale mării valuri însă n-au uitat
Visul de copil de altădat'.

Bej Larisa

Concursul naţional de creaţie literară "Ionel Teodoreanu", Iaşi,2010...

clasa a V-a
prof. îndrumător: Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală “Adam Müller Guttenbrunn”
Zăbrani, judeţul Arad
SPICUL

Iar sub spic de pai lipit
Doarme gândul meu voit
Totu-i galben colorat
Zici că nu-i adevărat.

Iau un spic şi uşurel
Încep să înşir pe el
Pietricele mărunţele
Să îi fac mamei mărgele.

Şi din galben-violet
Zâmbetele se-mpletesc
Toate-s astăzi armonie
La fel toate, se iubesc.


PRIMĂVARA

Primăvară, dragă-mi eşti
Bucurii când dăruieşti
Din înaltul cerului,
Glasul porumbelului.

Primăvară te iubesc
Te aştept, te chem întruna
Fiindcă tu mă ştii prea bine
Şi ca tine nu-i nici una.

Primăvară, primăvară
Vino pe la mine iară
Pune-mi cunună pe frunte
Şi-ţi promit să fiu cuminte.


PE DRUM

Pe drum trecut-a frumuşica
Şi toţi flăcăii o zăriră
Iar astăzi când prin faţa casei
Trecu, păru că nu ne miră...
Sfioasă şi frumoasă între toate
Păşea înaltă şi semeaţă
Avea în ochi acea sclipire
De serioasă şi glumeaţă.
Cu rochia-i roşie ca focul
Îndată, mândra fată fu zărită
De trecători intens admirată
Plecând din când în când privirea
Le zâmbea înviorată.
Pe drum mai trec adesea fete
Însă nici una nu-i ca ea:
Are acel fără de nume
În glas îşi pune dragostea,
Trece zâmbind,
La unele remarci roşind.
Pe drum trecu
Frumuşica satului
În urma ei suspină suflarea
Dacă n-ai să o recunoşti să ştii
Că-i fata ce-are ochii precum marea.


STELUŢA ŞI LUNA

Steluţa şi luna,
Două surori poţi spune
Ce îşi dau, cu drag,
Seara mâna.

Lucie şi vie
Steluţa sclipeşte
Transmite energie
Şi sufleteşte ne îmbogăţeşte.

Când luna se-ntristează uneori
Şi nu-şi mai vede lumina de nori
Steluţa nu stă locului
Şi dă din strălucire
Şi surorii sale, născută din iubire.

Steluţa şi luna
De-atunci mai mereu voioase
Ne povestesc despre iubiri
Ne dăruiesc a lor lumină
Şi ştim cu toţi
Căldura lor, de dragoste cât e de plină.


GHIOCELUL

E făcut parcă anume
Pentru a purta un nume
Ghiocelul - clopoţel
Este foarte mititel.

Iubeşte să iasă afară
Să ne încânte privirea
De albul său minunat
Cu puţin verde pătat.

Gingaş şi dornic de joacă
Pe toţi copiii provoacă
Să-l culeagă, să-i pună şnur
Şi să-l dea mamei în dar
De pe-al câmpiei hotar.

Şi frumos cules de noi,
Scuturându-şi picăturile de rouă,
Să nu ştie că ne plouă,
Iar mamei să-i dea
Tot ce vrea inima sa.

Andrei Sebastian

Concursul naţional de creaţie literară "Ionel Teodoreanu", Iaşi,2010...


clasa a V-a
prof. îndrumător: Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală “Adam Müller Guttenbrunn“
Zăbrani, judeţul Arad
ODĂ LUI EMINESCU

Lumina zilei străluceşte
Crângul e iarăşi înverzit
Şi muguri dau curând în floare
Şi eu te caut, poet iubit...

Îţi caut calea, pasul, urma,
Cuvintele rămase-n veşnicie
Un nume port întotdeauna
Un Eminescu cu mândrie.

Şi urmez fluturii pe cale
De drum sunt puţin ostenit,
De-ar fi să te-ntâlnesc poet
Cred că aş fi de neclintit.



POPAS CU ADIERI DE PRIMĂVARĂ

Primăvara a venit
Câmpul iar a înverzit
Florile prind iarăşi viaţă
Fluturii le sorb dulceaţă.
Oamenii privesc cu drag
Tablou frumos de primăvară
Şi peste-ntregul satul
A nins cu pomi a mia oară.
Şi din coroana lor stufoasă
Miresme îmbietoare se răsfaţă
Culori şi mii de flori
Prind viaţă după viaţă
Cu fiecare mugur înflorit
Începe-a primăverii dimineaţă.



VARA

Păsări în stol ciripesc
Pe cer, razele sclipesc
Totu-i în jur armonie
Florile cu drag te-mbie.

Mama face coroniţe
Pentru câteva fetiţe
Mie îmi spune poveşti
Despre flori împărăteşti.

Zumzăie natura toată
Pe cărări de vis ne poartă
Vară eşti un paradis
În sufletu-mi te-am închis.



FRUNZELE AU RUGINIT A TOAMNĂ


Frunzele au ruginit a toamnă
Vântul le poartă nestingherit
Nu vezi nimic pe câmp să doarmă
De zor, sunt toate purtate
Şi de adieri de vânt, într-una mângâiate.

Frunzele au ruginit a toamnă
Şi parcul este arămiu
Tablou frumos pictat,
De mulţi e admirat
Şi frunza viilor e arămie
E toamna cea frumoasă, argintie.



FLORI DE GHEAŢĂ

A început din nou să ningă
Pe la toate casele e fum
Merg copiii să se prindă
În jocuri de nea, acum.

Bucuroşi şi-mbujoraţi
De fulgi de cristal spălaţi
Se avântă-n jocul lor
Făcând bulgăraşi de zor.

Flori de gheaţă la fereşti
Îngeraşi dumnezeieşti
Copilaşi cuminţi ascultă
Basme spuse pe-nserat
De pe hotar minunat.

Pădurea călăreţului...

Premiul revistei "Dacia literară" , Concursul naţional de creaţie literară "Ionel Teodoreanu", Iaşi, 2010...

Nistor Denis, clasa a VI-a
prof. îndrumător:Nadina Maria Szakacs
Şcoala Generală „Adam Müller Guttenbrunn”
Zăbrani, judeţul Arad

Partea 1 - Moartea părinţilor

Era odată un puşti de 13 ani care trăia lângă o pădure alături de tatăl şi de mama sa. Erau foarte săraci, dar pentru ei nu conta. Erau fericiţi. Le era bine şi averea lor era micuţul Woodboy. Pe mama sa o chema Hoka, iar pe tatăl său Florian. Dar într-o zi s-a întâmplat un lucru groaznic: Hoka, mama lui Woodboy, a murit prinsă de armata regelui Vladimir. Woodboy a rămas marcat de moartea mamei sale şi plângea neîncetat.
Într-o seară friguroasă de octombrie, tatăl lui Woodboy s-a dus să facă rost de lemne. Woodboy tot aştepta, dar tatăl său nu mai venea. El a adormit, într-un târziu a ajuns şi tatăl său, dar era rănit, era sfâşiat. Woodboy a început să plângă. Nu putea accepta să îşi piardă şi singurul părinte rămas.
A doua zi Florian a murit tot din cauza armatei regelui. Woodboy nu mai ştia ce să facă. Şi-a îngropat şi celălalt părinte, cu durere în suflet, marcat cu stigmatul singurătăţii. Au trecut zile la rând, zile în care Woodboy a fost flămând şi însetat. Şi-a promis că într-o zi îl va omorî pe regele Vladimir. În acel moment şi-a însemnat pe mână un ochi în lacrimi şi două săgeţi de arc în formă de x care au drept semnificaţie lacrimile din ochii lui şi apriga dorinţă de răzbunare.
A început să-şi procure mâncarea din ape - pescuind, se urca în copaci, culegea diverse plante şi fructe, se comporta ca un sălbatic. Moartea părinţilor săi îi luase din raţiune. Singurul său gând era cel al răzbunării.
A împlinit 14 ani, dorul de părinţi era mare, dar nu avea încotro. Rămase orfan şi trebuia să-şi înfrunte singur soarta. Străin de toate, nu avea pe nimeni. Trăia într-o junglă dictată de rege, fără a cărui înştiinţare nu mişca o frunză.


Partea 2 - Calul magic

Într-o noapte frumoasă, Woodboy stătea lângă foc şi mânca. Deodată auzi respiraţia unui animal în tufe. La început i-a fost frică, dar şi-a luat inima-n dinţi şi a mers să vadă ce este. Era un cal negru rănit care sufla pe el şi urla. Lui Woodboy îi era teamă de el, dar întorcându-se calul într-o parte, Woodboy vede o săgeată înfiptă în cal. Se hotărăşte să-l îngrijească, iar spre dimineaţă calul, revenindu-şi, plecă.
După plecarea calului, un gardian al curţii regale merge să-şi ia un par din pă-dure şi-l zăreşte pe Woodboy. În acel moment băiatul o ia la fugă, însă gardianul nu merge după el, ci merge la palat şi îi spune toate cele întâmplate regelui Vladimir. Regele dă ordin ca Woodboy să fie capturat. Toate gărzile îl caută prin pădure, însă el s-a ascuns bine. Este văzut de către un soldat care a văzut ceva mişcând în tufişuri şi apoi îl ia pe puşti de haine şi-l ridică. În acel moment calul, cu un salt puternic, dă cu soldatul pe jos şi băiatul urcă pe el şi merg la marginea pădurii.
Woodboy era speriat, mai ales că-n partea aceea a pădurii era o atmosferă înfricoşătoare, era întuneric şi se spunea că prin zona aceasta a pădurii trăiesc stafii-le celor care au încercat să oprească domnia lui Vladimir.


Partea 3 - O noapte de coşmar

După ce se lasă bezna peste pădure, Woodboy se aşează la pământ şi dintr-o dată se aude din tufiş:
- Woodboy, Woodboy nu mai încerca sau o să ajungi ca noi.
Băiatul urcă pe cal şi o ia la goană, dar când colo un zid de strigoi apare de niciunde şi băiatul leşină pe loc. Se trezeşte. Visase. Dimineaţă merge iar în păduri-cea unde a crescut, dar cu o vădită teamă de soldaţii regelui Vladimir.
Regele Vladimir a aflat şi el de acest Woodboy şi era destul de interesat de capturarea lui, aşa că plăteşte trei mercenari pricepuţi în acest domeniu. Woodboy era destul de speriat, dar şi-a reamintit de promisiunea făcută şi s-a dus la castelul Regelui Vladimir unde s-a urcat într-un copac şi, prin nişte gratii, îi vede pe cei trei mercenari şi pe regele Vladimir şi află ce-i pregăteşte regele Vladimir.


Partea 4 - Primul atac la rege

Pe când să vină cei trei mercenari, Woodboy a prins tupeu şi a început să pună capcane peste tot. Pe când se apropiau cei trei mercenari, calul lui Woodboy îi momea să vină şi să cadă în capcanele băiatului.
Mercenarii se apropiau şi calul sare, iar cei trei mercenari cad în capcane şi apoi i-a spus calului său să-i ducă la poarta castelului, iar el i-a scris o scrisoare.
Calul face ce-i cere Woodboy, regele Vladimir află de planurile pe care i le pregăteşte Woodboy.


Partea 5 - Uciderea regelui Vladimir

Woodboy decide că e timpul să-şi îndeplinească promisiunea la vârsta de 17 ani. Dimineaţa îşi pregăteşte planul şi, pe când se lasă noaptea, îl şi pune în aplicare. Aruncă o piatră ca să-i distragă pe cei doi gardieni. Se deghizează într-un servi-tor.
Trec două zile şi Woodboy era tot în castel. Într-o seară regele Vladimir îl cheamă pe servitor să-i şteargă praful în cameră, neştiind că acesta e chiar Woodboy. După uşă era un gardian, iar Woodboy din grabă scoate un cuţit şi încearcă să-l ucidă, dar el îl opreşte şi strigă gardianul. Şi astfel Woodboy primeşte pedeapsa capitală: ştrangularea. A doua zi, Woodboy era speriat, pentru că era ziua în care trebuia să fie spânzurat. În ultimul moment apare calul lui şi-l salvează.
Ei merg în pădure şi regele şi armata îi urmează, Woodboy se împiedică de o capcană de-a lui. Erau în pădurea în care a avut un vis groaznic. Armata se apropia, iar băiatul era tot atârnat cu piciorul în sus.
În momentul în care regele şi armata sa au păşit în pădurea blestemată, copacii au prins ochi toţi. Pământul se scutura şi din sol ieşise o sută de strigoi, fiecare încercând la vremea lui să-l oprească pe regele Vladimir . Şi moartea regelui era sigură. Strigoii îl eliberaseră pe Woodboy, băiatul tre-mura tot, îi era frică. Scoase cuţitul, se apropie nesigur de el, iar în acel moment toţi strigoii dispărură. Woodboy decide că nu poate să facă aşa ceva, lasă cuţitul jos.
Regele fuge şi în acel moment dă cu capul într-o ramură de copac şi moare. În acel moment, pădurea cea urâtă se transformă într-o pădure frumoasă cu fructe şi luminată.


Partea 6 - Un puşti ajuns erou în ţinut

Când s-a întors la castel vestea era deja răspândită şi când se apropie de poartă toţi oamenii îi strigau urale. Woodboy a rămas o legendă şi nu a fost uitat şi sufletul lui încă trăieşte prin acele ţinuturi.

Sunday 5 September 2010

Poate viaţa-i făcută din clipe...


Am învăţat că toate-s vremelnice: timpul, malul sărutat de val,încrederea că cineva îţi va sta alături... Vremelnic am stat şi eu lângă nişte copii... care mi-au fost luaţi de sub aripa protectoare!
Peste o săptămână va trebui să mă justific în faţa lor! Nu mi se pare drept să fim privaţi unii de alţii... dar cine-a spus că-n lumea aceasta toate lucrurile sunt drepte??


Trebuie să mergem înainte, dacă nu împreună... măcar în rând cu clipele pe care ni le-am construit... Eram conştientă de faptul că ei vor creşte şi precum e firesc un alt curs viaţa lor va lua... Dar dacă am ales să fiu într-un loc, pentru ei, alături de ei... şi iată-ne acum, la răscruce de drum, despărţiţi de zidul nemilos numit nedreptate... înseamnă că i-am iubit prea mult de mi-au fost luaţi...

Durerea este profundă... simt că munca noastră de până acum se năruie, muncă pe care credeam că o vom dezvolta şi duce mai departe... drept e că voi muncii cu alţii, va trebui să îi învăţ ca pe ceilalţi ce-i munca mai presus de toate... care e drumul către ceea ce-ţi doreşti... şi câtă însemnătate are parcurgerea acelui drum spre definirea obiectivelor noastre în scopul de a le da finalitate...


Preţuiţi fiecare clipă petrecută împreună fiindcă nu ştiu dacă nu, se poate să mă înşel, viaţa-i făcută din clipe... şi oricând putem rămâne fără ea...

Sweet September...

Prima duminică din septembrie a debutat cu vizita lui Bogdan la Arad. El a venit din Baia Mare pentru a mă vedea... Vă veţi întreba: cine este Bogdan?? Un om deosebit, pe care l-am cunoscut în urmă cu aproape un an... tot toamna...

Este cel cu care împărtăşesc vise, deziluzii... iar firea lui calmă şi cerebrală temperează firea mea agitată ;)
Pentru mine este persoana la vederea căruia vibrează muntele, şi nu cum îmi mărturisea el că expediţiile sale pe munte fac fiinţa lui să vibreze... Pentru voi va rămâne atât: o cunoştinţă nouă în viaţa mea, însă eu am câştigat un prieten :)

O toamnă frumoasă Bogdan, cu fotografii reuşite... călătorii inedite şi succes în tot ceea ce întreprinzi...