Nadina

Nadina

Sunday 28 February 2010

Concurs naţional Mihai Eminescu - "Luceafărul românilor" - 25 ianuarie 2010 - rezultate

Revenind la parteneriatul încheiat cu şcoala din Bacău vă putem informa asupra faptului că acesta s-a încheiat cu succes, înregistrând din cele cinci lucrări, una câştigătoare. Lucrarea câştigătoare, clasată pe locul I, aparţine elevului Gligor Raul din clasa a V-a de la Şcoala Generală "Adam Muller Guttenbrunn" Zăbrani. Titlul lucrării este "Eminescu, fulg iubit" şi o voi reda în următoarele rânduri:


EMINESCU, FULG IUBIT

În prag de sărbătoare
Când stelele sclipesc
Eu îmi aduc aminte
De fulgul-vers din univers.

Un scriitor, un poet mare
Luceafăr îşi spunea
Cu sufletul fierbinte
El versuri compunea.

Poezia e frumoasă
Cântă dorul meu nespus,
Poate ne-a vedea poetul
Azi, de-acol’, din ceruri sus.

Luceafărul din ceruri
Zâmbea strălucitor
Mândru c-avem un scriitor
Harnic şi gânditor.

Azi îl sărbătorim,
Îi scriem poezii
Ştiu că asemeni poeziilor va dăinui
Pe Eminescu, în veci îl vom iubi.
(autor: Gligor Raul, îndrumător: Szakacs Nadina Maria).


După cum spuneam şi în articolul precedent, aceşti copii merită să dau totul din al meu suflet!! Şi răsplata vine întotdeauna!! Felicitări Raul!!


happy :)

Friday 26 February 2010

Azi am oferit un zâmbet de soare :)


Trecând în aceste zile prin ploaie şi soare, însă astăzi mai mult fiind zi cu soare plină, m-am hotărât a lăsa primăvara să mă inunde. Şi am hotărât să bat la pas tărâmul pământenilor din dorinţa de a cunoaşte...
Singurul lucru care mi-a lăsat un gust amar a fost vederea unor tarabe care înfăţişau tradiţionalele mărţişoare, printre care se regăseau şi o sumedenie de kitch-uri care cu înverşunare ţin să ia locul celebrului şnur alb-roş!!
De aceea m-am hotărât ca în acest an să port doar şnurul frumos împletit la mână, în semn de primăvară şi regenerare, în semn de preţuire a tradiţiilor care de la an la an în loc să se păstreze se prefac în circ stradal menit să ne îndepărteze de ceea ce suntem şi să ne facă să devenim ceea ce e neplăcut să fim. Nu mai avem identitate, nu mai păstrăm tradiţia aşa cum ni s-a dat!!
Dacă noi dăm dovadă de nepreţuire a propriilor valori şi tradiţii, oare cum ne-am aştepta să ne trateze şi privească ceilalţi?? Tot ce e rău, tot ce părem a fi astăzi ca naţiune - e o dovadă de necunoştinţă, de dorinţă de afirmare, pur nebunească - din care părem să nu ne mai trezim, ci dimpotrivă, în care pare că ne afundăm tot mai mult!!
Lăsând la o parte aceste aspecte, subliniate oarecum maliţios, mi-am lăsat inima să "zboare" tânără, să vibreze de lumină şi căldură, să iubească tot ce se iveşte sub firul crud al ierbii sau sub boboc de floare.
Dar cel mai mult, m-am lăsat impresionată de copilărie, de primăveri aşteptate cu dor...şi având în mână un balon în zbor, iar acesta nepotrivindu-se cu vârsta ce-o port...sau poate temându-mă că spre copilărie prea mult voi aluneca...i-am dat drumul uşor, dar nu pe aripi de zbor...ci unui drag copilaş în mânuţe l-am pus, gânguritul său în sufletu-mi drag l-am strâns...şi astfel într-o zi cu soare, n-am dăruit mărţişoare... ci un zâmbet plin de soare :)

Tuesday 23 February 2010

AMINTIRI cu Mircea Sântimbreanu

" Florile se usucă, voi, amintiri, niciodată..

-Cine mă iubeşte
Mai jos se iscăleşte.

- Le vezi? Toate sunt scrise cu lacrimi...
- Nu cu cerneală?
- Ah, voi, băieţii, nu pricepeţi nimic. Nu ştiţi voi, nesimţitorilor, ce înseamnă să te desparţi de o prietenă cu care ai petrecut în aceeaşi şcoală, în aceeaşi clasă...". (Mircea Sântimbreanu).



Mi-am regăsit din nou locul printre cele mai bune prietene. Suntem patru: două în România, două în Germania. Două măritate, două nemăritate.
De-a lungul timpului, prietenia noastră a fost pusă la o sumedenie de încercări. Dar amintirile, momentele nu ne-au lăsat să pierdem acest frumos sentiment!!
ne-am promis să fim una lângă cealaltă când ne vom căsători, când vom aduce pe lume proprii copii...ne leagă atâtea încât mi se pare firesc să căutăm mai mereu o apropiere a ceea ce am fost: patru copile, devenite adolescente, crescute de timp, dăruite acestor vâltori în care parcă nu ne regăsim, încet-încet ne coacem adulţii de mâine, copiii ce-am fost ieri!!
Prietenii cei mai buni nu pleacă niciodată, cei mai buni prieteni lângă tine rămân :)

Sunday 21 February 2010

You raise me up :)


Luminile toate s-au stins stins a tăcere. Luminează doar sufletele noastre azi, cuprinse de minunea ce-o trăim fără să clipim... Când te-ntâlnesc nu mă mai satur de tine, când nu te-ntâlnesc visez cu şi despre tine... E minune că te-am întâlnit, că m-ai întâlnit... nu mai disting alte prezenţe, trăiesc doar pentru a reflecta lumina iubirii noastre.
Cine a scris povestea? Sau nu e o poveste? Cine a drămuit acest destin, cine l-a ţesut? Cine a fost ursitoarea ce ne-a pus mână în mână fiorul tot mai adesea întâlnit?
Atingeri de pian...seri pentru tine... lumini ce nu se vor uitate, zâmbetul drag, priviri de farmec încărcate.
Fără de tine nu se poate, un cânt, o frunză dusă-n sus de vânt, o aripă de înger ridicând, un suflet ostenit suind, şi toate lacrimile-nchipuind...
Azi, nu mai caut răspunsuri... las frunzele să foşnească, tăcerile să se-adune, zâmbetele să fie împărtăşite, florile să se răspândească, gândul să se împlinească...
Tăceri nedesluşite, lacrimi de neoprit, un dor năucitor, sărut amăgitor...idile ce se-nfiripă, decizii luate-n pripă...aşteptare, renunţare, iar aşteptare... dragoste, tăcere, putere, senzaţie, sunet, culoare... munte, mare... fără sens, de mare valoare...
Atingeri de pian, acord de melodie... susur de ape în noaptea târzie...două tăceri adunate pe munte... gânduri, iar gânduri... dar până unde?
Zâmbet, emoţie...când sunt cu tine... bate în piept, o inimă-n mine... nu te mai caut, alături te găsesc...după miros, după pas, după cânt.. atingerea ta nume nu are... eşti floare de colţ? eşti munte înalt? eşti după mersu-ţi un falnic brad? ce eşti tu oare de mereu lângă mine te regăsesc?
Tu eşti perechea... eşti noua şi vechea.. dorinţă, credinţă, vis şi trăire, secretă iubire şi nemurire... dai sens, aduni lumi... te-ntorci mereu la mine... faci lumea mai bună, mi-o-nchipui curată... tu, doar tu, mă faci mereu minunată...!!!

Monday 15 February 2010

Good girls still love bad boys??


A fost o vreme în care, da, iubeam băieţii răi. Iubeam nonconformismul, necunoscutul, tot ce mă putea iniţia. Iubeam părul lui rebel, atitudinea de macho dur... şi simţeam oarecum, că împreună putem depăşi bariere şi precum două fiinţe împreunate, purtate de vânt, putem zbura la unison, aceeaşi fiinţă...M-am lăsat ghidată cândva de urma paşilor săi, de eroul ce apărea în închipuirea mea... negândindu-mă că de fapt astea-s doar mituri şi că nu aş avea nevoie chiar de aşa ceva.A fost o perioadă în care chiar am iubit băieţii răi, băieţi ce aveau în sânge andrenalina, iubeam incertitudinea spre care mă conduceau acţiunile lor, faptul că fiecare zi era o alta, inedit trăită...Iubeam mirosul de asfalt, viteza din privirea lui, adâncul subtil al pupilelor ce se prelingeau în fiinţa mea, mâinile sale ferme ce îmi conturau trupul... iubeam sălbăticia lui înnăscută, libertatea lui care se completa cu a mea, idealurile frumos desenate precum un curcubeu în urma unei ploi calde de vară...Iubeam hoinăreala, muntele puternic pe care-l asemuiam cu el, zâmbetele tainic împărtăşite, sărutările până la sânge furate, îmbrăţişările care simţeam uneori că nu mai au glas şi că dor...Iubeam să mă las iubită de soare sub privirile lui, să ştiu că pleacă, că o să îi simt lipsa, dar că va reveni cândva... iubeam să mă las fotografiată centimetru cu centimetru... să mă supăr, să-l iert, să-l sărut timid, să-l privesc cu vădită teamă, să tremur de emoţie, să-l sărut uşor, să intru în fiinţa lui...
Iubeam să ne facem planuri aiurea, planuri ce ştiam că nu se vor concretiza... să vorbim de iubire la superlativ, dar să nu o concretizăm niciodată... iubeam să fabricăm vise, să fim visători de vise...Odată cu el s-au spulberat atâtea vise, s-au legat atâtea dezamăgiri... s-au format lacrimi pe zâmbete, s-au substituit nefericiri - fericirilor de altădată... am rămas cu mâna întinsă, eu simplu visător... incomplet, fără cealaltă jumătate a mea...Băiatul rău şi-a luat jucăriile şi a plecat, nu ştiu dacă va mai reveni... azi nu-l mai aştept... l-am uitat la hotar de vise şi dor... visează cu altcineva probabil, sărută buzele uscate de vânt ale altcuiva... şi totuşi, ştiu că nu au fost vise... dar s-a-ncheiat... băiatul rău a plecat... gata cu băieţii răi... punct de-acum... over!!!
Acum trăiesc independentă, urmată de vise, ghidată de semne, înconjurată de fiinţe umane... îmi exersez singurătatea şi aştept băiatul cel bun... cu părul rebel... cu zâmbet şarmant... băiatul mânat de romantism, ce vrea să ia din mine ce-i mai bun şi să-mi redea înzecit totul... cel căruia să-i adun buchete dragostea mea şi să i-o ofer toată, până la ultima picătură ce se prelinge din sufletu-mi astăzi senin... iubesc mai nou băieţii buni, romantici... ce mă surprind... atât de simpli... atât de tandri... atât de fireşti... atât de ei... şi încă un băiat bun nu am găsit, sau poate cunosc dar privirile nu ni s-au intersectat...
Îl vreau pe băiatul bun, ce nu în goană ci suav să-mi sărute chipul uitat de timp într-o copilărie fantastică, nemaiîntâlnită... cel dispus să-mi ghicească în palmă, să-mi sărute podul acesteia... să privească nu gonind, ci tresărind, sclipind lumină-n ochii mei şi revărsând culoarea vieţii peste ei...Fetele bune nu mai vor băieţii răi, fetele bune-au încetat... puţin din aventură s-a diminuat. Fetele bune vor băieţii buni, cu care pot trăi cele mai mari minuni ;)

The Collector


Simt nevoia să-ţi uit privirile care stăruiau asupra mea, să-ţi uit ochii care pofteau nebuneşte la fiecare părticică din mine... simt nevoia să nu nu-ţi mai spun ţie totul, să nu mă mai destăinui la fiecare gând...
Am înţeles că asta faci tu de obicei, colecţionezi... fotografii, femei, vise, iluzii, gânduri, experienţe, cunoştinţe... nu mai vreau să fac parte din colecţia ta, astăzi îmi iau senină zborul... mă dezic de robia în care am trăit atâta timp, vălul mi-a căzut. Azi văd mai clar, nu cum vedeam cândva, totul în ceaţă...
Nu vreau să mă mai ţii înrobită în castelul promisiunilor tale... nu-mi mai ajung prizonieratul şi iubirea ta sufocantă, bolnavă... vreau să văd dincolo de uşi închise, să sorb lumina zilei... să nu mă mai întreb câte se petrec în lumea aceasta, fără ca eu să am cunoştinţă...
Mi-ai retezat aripile, sunt încă o victimă a ta... privarea aceasta de libertate mă ucide... simt cum mă sfârşesc cu fiecare clipă... am să mor sub ochii tăi obosiţi, iar tu de-atâta aşteptare, te vei scârbi până la urmă de fiinţa mea...
Iubirea nu forţează, iubirea nu se cere, ea nu încătuşează... Iubirea oferă libertăţi, îţi dă posibilitatea de-a alege, simplul fapt de a culege false promisiuni ea nu-nţelege...
Plec azi, sper să pot evada... să nu îmi pară mult prea înalt zidul... sper să nu-mi frâng aripile şi mai tare-n zbor, oricum, de când sunt prizonieră-mi sângerează şi mă dor... eşti laş, pervers şi trădător... nu vreau aşa admirator... azi mă dezic de tine şi de aşa zisa iubire... obsesie bolnavă înecată-n amăgire... sper să te sufoci cu propria-ţi răutate... fiindcă trăind ai comis nedreptate... te las cu visele-ţi, nu se mai poate...
În urma mea las colecţionar de vise, şi sper în goana şi în disperarea mea, eu să te las pe tine şi nu tu, aici, în spaţiu-nchis a mă abandona...
(pentru a înţelege mai bine ce am scris, trebuie citit "Colecţionarul" de John Fowles... îl recomand cu căldură, pe mine m-a inspirat şi răscolit într-o oarecare măsură. E captivant, provocator... doar astfel poate înţelege cineva ce înseamnă prizonieratul, uciderea de idealuri şi de vise, stârpirea dorinţei de a mai vedea încă o dată lumina zilei).

Thursday 11 February 2010

My birthday...


Nu cred că sunt multe de spus, când tăcerea spune totul...
Vreau să învăţ să fiu fericită fără ca fericirea mea să depindă sau să fie condiţionată de alţii. Vreau să reuşesc să fiu fericită în felul meu...
Având în vedere faptul că pentru mulţi sunt persoana de neînţeles, eu cred că nu e momentul şi nu va fi vreodată să mă fac înţeleasă. Oricum fiecare interpretează ce vrea şi cum vrea, aşa ă n-o să-mi pese...
Vreau să trăiesc în felul meu, ca până acum...să fac tot ce mi-am propus, vizând destinele unor copii...
Cu gândul la ceilalţi, şi nu la propria persoană, întâmpin aceşti 22 de ani...ce înmuguresc precum ghioceii în aşteptarea unei primăveri...
La mulţi ani mie, fata cu vise...
cu ochii verzi şi fulgi de nea în păr...