Nadina

Nadina

Tuesday, 27 September 2016

Septembrie. Scrisori...















M-am adunat de-atâtea ori
din pânze şi din frunze,
ca un ecou m-am reîntors 
de după dealuri
şi-n viaţă am nutrit
atâtea idealuri.
Am iubit...

Îţi scriu şi astăzi
când inima subţire-mi este
ca o trestie dezgolită.
Să te încurajez,
să ne-amintim
de cei ce-am fost
şi dragostea
să ne rămână adăpost...

Mi-e inima plină de cântac
şi-n ultima ţigară
mi-am ars iar timbrul
ce nu s-a lipit de plic,
mi s-a lipit de suflet.
Iubitul meu,
în calea ta
eu am rămas
doar un vag zâmbet
şi o mirare 
pe buzele multora:
ce va urma?!

Scriu. Am în mine, astăzi
surâsul dragostei ce-am fost ieri
şi subţirele Septembrie
scrisori îmi scrie:
cu dragoste, cu dor şi nostalgie...

din volumul "Întâlniri"

Mi-e dor de munţii din inima ta...
















Mi-e dor de munţii din inima ta, 
de-o toamnă când enigmatice embleme
ne poartă pe frunţile-ncreţite prea devreme
în dragoste, nebănuitele probleme...

Îmi plac duminicile
ce se pierd
într-un septembrie târziu,
mi-e dor de-o îmbrăţişare a noastră,
mi-e dor ce nu mai pot să fiu...

Mi-e dor atât de des
şi de-aş putea aş colinda
duminicile din viaţa ta.

Şi iată-ne în înserare,
nici ziua nu mai e atât de lungă,
mi-adună tot mai multe gânduri,
eu care tot speram că mi le-alungă...

Mi-e dor de munţii din inima ta,
de-mbrăţişări ce s-au înfiripat
după coline.
Simt astăzi, vremea nu mai e a mea,
cât m-am înstrăinat de tine...

Mi-e dor să urc şi să te regăsesc, 
cea mai iubită pe pământ făptură,
mi-e dor de munţii care să mă cheme aş vrea,
dar care mă privesc din bătătură...

Mi-e dor mai des decât ţi-o scriu,
mi-e dor cu gândul, fapta şi cuvântul,
încât mă mir cum toate acestea-n calea ta
în înserare nu le duce vântul...

din volumul "Întâlniri"

Friday, 23 September 2016

Iubesc cămaşa albă...













Iubesc cămaşa albă,
iubesc şi posesorul ei
prezenţa lor plăcută,
m-a inspirat,
mi-a dat idei.

Şi pretutindeni am purtat-o
cu dragostea c-acum
eu îi sunt posesoare,
ea a fost martoră clipelor
când de el mi s-a făcut dor.

În fiecare clipă,
simt, ceva-n mine se-nfiripă
când dorm, când mă minunez
că sunt om...

Iubesc cămaşa albă
şi ştiu că în cuprinsul ei,
eu te-am avut de-atâtea ori,
chiar dacă azi nu mă mai vrei...

Sunday, 28 August 2016

Recenzie "Lupii trecutului. Sofia" - o poveste despre cum fiecare om duce o luptă cu sine...



















"Lupii trecutului. Sofia." este un roman al scriitoarei contemporane Nataşa Alina Culea şi se încadrează în categoria cărţilor din a căror lectură nu te mai poţi desprinde. Povestea Sofiei şi a lui Fabian este una captivantă, intrigantă. Dacă Sofia este personajul care poartă cu sine stigmatul trecutului, un trecut impregnat în fiinţa-i; Fabian este personajul care realizează că viaţa nu poate fi clădită în funcţie de cerinţele societăţii, că uneori contează ca pentru propria împlinire să îţi urmezi inima. Societatea propune anumite tipare după care indivizii încearcă să se muleze precum într-un pat al lui Procust, fără a mai ţine cont de propriile năzuinţe şi aspiraţii. Cei doi protagonişti se confruntă cu mentalitatea societăţii, mentalitate a cărei promotori sunt şi ei înşişi. Romanul înfăţişează o frumoasă poveste de dragoste care ia naştere în limitele conduitei unei societăţi care se ghidează după reguli şi promovează aşa-zisele bune moravuri, care în realitate sunt doar nişte aparenţe în spatele cărora ne ascundem majoritatea. Acest roman poate fi considerat pe bună dreptate unul psihologic deoarece relevă zbuciumul sufletesc al individului care încearcă să-şi valideze existenţa într-o societate în care primează aparenţele, şi nu esenţa. "Lupii trecutului" sunt acele voci care îţi anulează prezent şi viitor, plasându-te într-un trecut căruia nu i te poţi substrage. Mi-a plăcut modalitatea în care au fost construite personajele, acestea fiind tipologii de personaje a căror acţiuni relevă relaţia dintre ele şi în acelaşi timp adâncesc misterul care va fi elucidat de către personajul feminin în momentul cheie al vieţii sale când va hotărî să se "dezbrace" de toate secretele în faţa bărbatului iubit. Am citit şi recitit acest roman pentru a-mi confirma spusele de mai sus şi recomand cu toată încrederea spre lectură această poveste plină de pasiune şi mister, captivantă şi cu uşoare urme de umor fin care se pot desprinde din filele acestei cărţi. Am rămas şi cu câteva pasaje foarte dragi, la care să revin de fiecare dată:
1. "Nu mă aştept să mă caţăr pe muntele fericirii şi să rămân acolo, utopia asta e pentru creduli, dar nu se poate ca asta să fie tot, amorţeala asta care picură din gânduri în membre şi mi le îngreunează; nu, trebuie să fie ceva mai mult, trebuie să fie!"
2. "Iubirea sfidează toate legile firii, le dă de toţi pereţii...atunci când vrei să-ţi vezi persoana iubită, nu mai există coordonate..."
3. "Toată viaţa am alergat în lume după iubire. Mă împiedicam de oameni ca de pietre, îmi tăiam tălpile în uitările lor ascuţite, îmi ceream iertare unora că i-am atins, altora le ceream să mă ierte că exist şi că nu m-am născut ca toţi ceilalţi, în orânduire (...) Nu mai număram răni, număram împreună bătăile inimii tale. Şi erai. Şi eram."
4. "Am urlat amândoi pe acoperişul lumii şi stelele ne-au vorbit despre miracolul existenţei noastre. Acel sfârşit de noiembrie pe care nu-l vom uita niciodată."
5. "Inima ta este o gară, un adăpost temporar de unde aştepţi următorul tren, niciodată un port unde să se ancoreze o femeie."
6. "Asta ar trebui să facem toţi cu rănile noastre, să le transformăm în perle sau în artă şi-apoi să le purtăm cu mândrie, ca pe un simbol al triumfului..."
7. "Doar tu aduni tăceri, tu şi doar tu...Nu ştiu dacă mai există femei care ştiu să asculte liniştea, dar în niciun caz nu ştiu să o asculte ca tine."
8. "Fericirea este greu de dus, îi simţi povara? Are aripi de plumb!"
9. "Vineri, Sofia mă aşteaptă în pat citind o carte - uneori citeşte cărţi, alteori citeşte oameni."
10. "Bărbatului pe care l-am iubit.
Ploaia îţi va şterge paşii,
Vântul ne va spulbera în colţuri de lumi,
Ne vom purta suportabilele poveri (...)
Vom închide uşi în spatele cărora ne vom prăbuşi.
Pentru un praf de iubire.
Deşert fără tine, continui să merg.
Prea târziu pentru noi,
Prea devreme pentru lipsa ta.
- Ar fi fost pentru o viaţă?
Nu vom şti niciodată..."
11. "Muzele se nasc, ele nu devin, tot aşa cum nu vor muri niciodată..."
12. "Îţi mulţumesc că eşti tu, cu toate chestiile magnifice pe care le spui, dar şi cu prostiile pe care le debitezi; că de când ai apărut în viaţa mea, nicio zi nu mai seamănă cu alta, dar toate seamănă cu tine; pentru că aş vrea să fug de o mie de ori de tine şi să mă întorc tot de atâtea ori; pentru dezordinea pe care-ai provocat-o atomilor mei; pentru că oriunde aş fi fără tine, nu este locul unde vreau să fiu; pentru că aş sta o viaţă să-ţi număr bătăile inimii; pentru că senzualitatea ta este un exerciţiu cardiac căruia abia-i fac faţă, dar nu aş renunţa la ea..."
13. "Nimeni nu vrea să moară, deşi nimeni nu ştie să trăiască."
14. "Vreau să fiu vioară, să fiu un arcuş de vioară care redă muzica divină , simfonia cerurilor. Viaţa mea este o bătaie de aripi."
Felicitări, Nataşa Alina Culea! 

Friday, 26 August 2016

Să fiu copil...



















Să fiu copil,
ah, cât mi-aş mai dori
să strâng în braţe noaptea jucării,
să râd, să cânt, să arat lumii
cât de fericită sunt...

Şi să mă bucur 
de fiecare bucată
de fericire care pe pământ
mi se arată...

Să fiu copil,
să fiu iubire
şi să reuşesc, Doamne,
cum făceam demult:
sufletul să mi-l ascult,
să plâng, să râd,
să pot să lupt...

Să nu mi se pară nedrept
un lucru care-ntârzie
când îl aştept...

Să fiu copil,
cât îmi doresc
şi să călătoresc
în alte lumi,
să cred că sunt posibile
minuni...

Ah, cât aş vrea, 
te rog eu, minte-mă,
spune-mi că se mai poate
să fiu copil
măcar pentru o zi sau noapte...

din volumul "Tărâmul magic al copilăriei"

Tuesday, 23 August 2016

Îmi eşti rămasul...















Mă-mbrac cu tine-n fiecare gând,
la ceas de seară tu mi-eşti straiele
şi tandru mă-nveleşti...
Tu îmi eşti clipa,
îmi eşti ceasul,
din toate câte
mi s-au întâmplat
îmi eşti rămasul...

din volumul "Poeme pentru el"

Mi-e dor de tine (şi poate nu ştii)...















Numai gândul că peste munţi şi văi
m-aşteaptă calzi şi sinceri
întotdeauna ochii tăi
de înger...

Doar acest gând îmi dă putere
şi determinare,
nici nu ştii că-mi faci bine
când dragostea-ncărcată-n raniţe
o trimiţi la mine...
Şi numai gândul că eşti,
fericită că-s şi eu pe pământ
şi mi-a fost dat să te zăresc
o clipită şi-atât...
Viaţa mea a primit mai multă lumină
de când, fără să vrem ne-am cunoscut,
străini părem, însă avem acelaşi gând
şi ne-am trezit iubind...
Numai gândul că eşti,
acolo, undeva,
că trăieşti şi respiri,
mă doreşti aievea...
Ceva mă cheamă,
continuu mă îndeamnă
să mă-ntorc în ţinutul în care
n-am îndrăznit să te ţin încă de mână,
ah, inima mea cât ar vrea a ta să rămână
dacă s-ar putea...
din volumul "Poeme pentru el"