Nadina

Nadina

Sunday, 13 November 2016

Fulgi rătăcitori (pe cetini de brazi)...















Am plecat din nou
mi-am luat scutul de iarnă,
înaintez prin nămeţi
şi mi-e teamă:
că n-am să te mai văd,
că viaţa şi lipsa
vor face în urma-ţi prăpăd...

Neatinsă de vreme
e urma ta,
pendulul ceasului
pare a sta.
Clipă de clipă 
aştept cu credinţă
s-apară şi n-apare
mirabila fiinţă...

Ce-mi eşti azi?
ce-ţi sunt azi?
fulgi rătăcitori din cer
adunaţi pe cetini de brazi.
Şi plec,
iar tu plecat eşti pe veci
mâinile ce-au fost cândva calde
le simt permanent reci...

Am plecat din nou la drum,
m-aşteaptă o lungă cale
până la tine o să-mi fac cărare.
Nu ştiu dacă-i bine,
dacă mă mai vrei,
ştiu doar că eu hotărâtă
am pornit prin nămeţii mei...

din volumul "Întâlniri"

Nebun(ă) de alb (te caut dincolo de cuvinte)...



















Nebun(ă) de alb
de când mă ştiu,
te caut dincolo de cuvinte
noaptea târziu.
Şi nu mai ştiu de ai rămas,
de-aş fi rămas,
în noaptea-n care
crivăţul bătea-n fereastră,
iar noi la pas
prin viscolul ce ne unea,
ne promiteam cu glasuri efemere
ceva ce amândoi ştiam că nu se va-ntâmpla...
Nebun(ă) de alb
te caut şi azi,
cu gândul,
cu rândul,
am ajuns la nomazi.
Şi te scriu cum te ştiu,
cum îmi aduc aminte
din noaptea-n care alb cernea
şi nu găseam cuvinte...
Nebun(ă) de alb
rătăcesc şi azi,
ninsori împarţi aievea,
din viaţă îmi scazi.
Te simt în piept, undeva
eşti o bătaie ce nu va-nceta!

din volumul "Întâlniri"

Trei rânduri de mărgele...


















Mai am de la tine numai atât
trei rânduri de mărgele
ce le port la gât.
Iubitul meu, vin vremuri grele
şi genele îmi plâng,
oricât aş vrea să urc pe ele
în calea-mi mă poticnesc,
oricât aş vrea să glăsui
te iubesc
e-atât de firesc - nefiresc...

Şi-n graba clipelor 
s-au destrămat şi ele
şi-au mai rămas
doar două rânduri de mărgele.
Privesc nostalgică la şirul
ce degrab' s-a destrămat,
ne-a fost sortit să ne-amintim
unul de celălalt,
e clar că ne iubim!

Şi plouă
şi-mi pare fericirea
o reţetă nouă.
Din două rânduri de mărgele
mi-a mai rămas doar un şirag
şi-ţi mărturisesc drept:
mi-e cel mai drag,
fiindcă el poartă clipele
când te aştept...

Nemăsurate
mi s-au părut
şiragurile de mărgele toate.
Mă tem, în orice clipă m-aştept
şi cel din urmă drag şirag să pierd,
dar mai există o speranţă
atâta timp cât ne iubim
şi mai suntem încă în viaţă...

din volumul "Întâlniri"

Fericirea...



















Fericirea!
Ce-i fericirea?
am bătut la uşa ta
şi te-am întrebat...
Glasul născut din dragoste,
liniştea ce s-a răspândit peste toate
sau zâmbetul în colţul gurii - poate?

Nu mi-ai răspuns,
dar mi-a ajuns
într-un târziu
când cu privirea
m-ai pătruns
de am crezut
pe mine că nu mă mai ştiu...

Ah, fericirea e o stare binecuvântată
pe umeri aripi de îngeri ea poartă
şi bate la uşa noastră să vadă
dacă se poate strecura.
Nu-i vinovată, dacă mereu
e zăvorâtă a inimii poartă...

Fericirea! 
Ce-i fericirea?
am bătut la uşa ta
şi-atunci m-a pătruns.
Nu mi-a mai trebuit 
niciun răspuns...

din volumul "Întâlniri"

Poate a plecat prea devreme trenul...















Poate a plecat
prea devreme trenul
din locuri unde aş fi vrut
să mai fi staţionat.
Ce inimi pline de iubire
în urma-mi am lăsat...

Poate aşa a fost să fie,
să mă perind prin alte gări
să văd pe propria-mi piele
cum e să te saturi de căutări.

Poate a plecat
prea devreme trenul
şi m-am înşelat
biletul când mi-am scos
deoarece nu era dus - întors...

din volumul "Tărâmul magic al copilăriei"

Desenează-mi o inimă...













Desenează-mi o inimă
sunt pregătită să iubesc
din nou.
Cu fapte,
cu tot ce se simte
şi cu cerneala
din vechiul stilou
ce-a stat martor 
atâtea nopţi pe birou
scrierilor,
din dragoste - tânguirilor,
la flama lumânării - amintirilor...

din volumul "Întâlniri"

Am luat toamna şi-am înmulţit clipele, bucuriile, împlinirile...















Am luat toamna şi-am înmulţit clipele, bucuriile, împlinirile. Chiar şi nedreaptă uneori, viaţa îţi oferă atâtea daruri de care te poţi bucura. Faptul că exişti, că dai sens şi viaţă oamenilor, lucrurilor. Eşti cea mai minunată făptură, omule. Creaţia binecuvântată ce poate planeta salva. Întinde mâna, vindecă-i rana, încearcă să-i fi planetei tatăl şi mama. Avem nevoie de-un veac de un leac. Singur ca om nu pot schimba ceva. Ia toamna în inima ta, numără frunze, adună clipe, lasă emoţia să se-nfiripe. Şi răi. Şi buni. Egoişti. Trişti. Oamenii s-au transformat. Ce păcat!O parte din ce n-am salvat s-a surpat. Voi lupta zilnic, nu voi renunţa. Lumea-i parte din mine, sunt parte din ea. Mă simt datoare să vă trag înapoi pe voi, cei care, aţi fost cuprinşi de puhoi. Răbdare! Cu răbdarea sădeşti dragoste şi lumină pe chip şi în inimă. Nu voi renunţa. Pe mine, pe tine, pe voi toţi vă voi salva. Odată cu toamna ce s-a aprins în inima mea."

- fragment din lucrarea "Culegere de monologuri"